Teme pentru eseuri – 2009

Asa cum am promis, revin cu detalii despre temele pentru examenul de admitere din 2009. Mai exact, pentru redactarea si sustinerea eseului puteti alege una dintre urmatoarele teme:
- In vara anului 2009, în plina criza economică, Partidul Democrat Liberal pregateste campania electorala pentru alegerile prezidentiale in Nordul Moldovei (judetele Suceava, Botosani, Neamt, Iasi). Alegerile sunt presupuse a avea loc in noiembrie 2009. Candidatul partidului este presedintele în functie. Obiectivul electoral al acestuia este obtinerea a minim 40% din voturi. Propuneti un plan si un calendar de actiuni pentru pregatirea campaniei, care sa cuprinda atat latura de comunicare internă, cat si cea de comunicare cu electoratul. In elaborarea eseului, trebuie sa tineti cont de tipul discursului electoral pe care trebuie sa il adopte prsşedintele.
- In septembrie-octombrie 2009, un candidat independent intentioneaza sa declanseze o ofensiva politica in vederea campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale. Propuneti o schita a precampaniei electorale care se desfasoara (in octombrie) la nivel naţional. Precizati modalitatile prin care un candidat independent isi poate obtine sprijinul teritoriului si tipul de discurs electoral adoptat in acest sens. Pe de alta parte, explicati si poziţionarea adoptata fata de principalul contracandidat. Alegerea personajului politic trebuie sa aiba in vedere ca un candidat viabil la alegerile prezidentiale necesita un grad de notorietate de minim 70% la nivel national.
- Primavara anului 2009. Primarul Capitalei se află intr-o situatie foarte dificila, intrucat majoritatea proiectelor sale sunt blocate din cauza lipsei de sprijin politic. Sorin Oprescu se decide sa candideze la alegerile prezidentiale din toamna lui 2009. Tinand cont de faptul ca acesta a negat in permanenta o posibila candidatura la presedintie, propuneti un plan de actiuni care sa justifice electoratului bucurestean candidatura acestuia si prezentati tipul de discurs adoptat de catre Oprescu pentru a-si legitima decizia. Avand in vedere ca nu vorbim despre o campanie electorala, alegeti cu grija tipurile de actiuni politice. Perioada in care trebuie sa aiba loc actiunile este cuprinsa intre 1 iunie – 1 august.
- Octombrie 2009. In Romania, situatia economice e dificila. Saptezeci la suta dintre marile intreprinderi romanesti si-au incetat activitatea, lasand in strada zeci de mii de someri. Se anunţa ample proteste sindicale pentru a forta Guvernul sa adopte o serie de masuri sociale in vederea ajutorarii somerilor. Desi PSD ar fi dispus sa dea curs cererilor sindicale, ministerele Economiei si Finantelor sunt ale PDL, partid care vede rezolvarea crizei mai degraba prin masuri de dreapta. PSD ameninta cu iesirea de la guvernare, iar sindicalistii cer demisia Guvernului. Concepeti un plan de gestionare a crizei din punct de vedere al comunicarii politice, in asa fel incat primul ministru sa-si recastige credibilitatea in relatia cu electoratul si pe de alta parte sa evite iesirea PSD de la guvernare, inainte de alegerile prezidentiale din toamna lui 2009.
- Ministerul Afacerilor Interne a organizat in perioada iunie-iulie 2009 o campanie de combatere a coruptiei din administratia publica. In luna august 2009, ministrul în functie este chemat la audieri de DNA pe fondul unor acuzatii de luare de mita in schimbul ocuparii unor functii in minister. Desi nu exista dovezi, cea mai mare parte a presei are o atitudine negativa. Propuneti un plan de gestionare a crizei de imagine. In elaborarea eseului, trebuie sa aveti in vedere tipul de discurs ce trebuie adoptat de catre ministrul de Interne si care actiuni politice sunt cele mai indicate.
Atentie: Pentru redactarea eseului, este indicat sa folositi, de preferinta, doar detaliile din enunt.
Despre autor: Dorina Gutu
Va puteti abona prin
RSS




