Când cetăţenii mor de foame, sunt îndreptăţiţi să-şi mănânce conducătorii
Cuvintele din titlu apartin unuia dintre liderii sindicali prezenţi pe 19 mai în Piaţa Victoriei la protestul care a mobilizat zeci de mii de persoane.
Ziua de 19 mai câştigă, odată cu trecerea timpului, din ce în ce mai multe semnificaţii pentru români. În 2007, Traian Băsescu era suspendat din funcţia de preşedinte de grupul celor 322. În 2010, la trei ani de la acest eveniment, cei 30.000 au scandat lozinci prin care cereau demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului. Pentru ca această zi să devină cu adevărat memorabilă, legea lustraţiei a fost votată în Parlament, după o perioadă de aşteptare de cinci ani şi la 20 de ani de la revoluţia din decembrie 1989.
Protestele care au avut loc mirecuri în Capitală au avut un impact imagologic puternic, în special prin duritatea lozincilor scandate, dar şi prin numărul de oameni mobilizaţi. Ţinând cont de cel din urmă considerent, protestul sindical din Piaţa Victoriei a fost descris ca fiind unul dintre cele mai importante proteste din România postdecembristă. Deşi era anunţată venirea în Bucureşti a peste 60.000 de persoane, numărul celor prezenţi în Piaţa Victoriei nu a fost atât de mare, dar a fost suficient pentru a demonstra nemulţumirea membrilor de sindicat şi a oamenilor de rând în faţa măsurilor de austeritate anunţate de Traian Băsescu.
Importanţa evenimentelor de mirecuri a fost sporită şi de ecourile pe care protestul sindical l-a avut în presa internaţională. Potrivit Reuters, protestul din Piaţa Victoriei a fost o încercare pentru Guvernul Emil Boc, care trebuie să-şi demonstreze determinarea, punând în aplicare un pachet de măsuri nepopulare cu scopul obţinerii celei de-a cincea tranşă din împrumutul de la FMI.
Aşteptările în legătură cu acest miting au fost supradimensionate, totuşi, ţinând cont de cursul evenimentelor. Între PDL şi PSD s-a iscat un adevărat război al declaraţiilor în cadrul căruia reprezentanţii celor două partide se acuzau reciproc de fascism şi instigare la violenţă. Unul dintre miturile pe care PDL a încercat să-l reînvie, fără succes, cu ocazia protestului de miercuri a fost acela al venirii minerilor în Bucureşti, planificată în taină de către reprezentanţii PSD. Este vorba despre o încercare a PDL de a transfera asupra adversarilor din PSD vinovăţia pentru eventualele violenţe de stradă.
Evenimentele propriu-zise au contrazis mare parte din scenariile anunţate. După cum anticipa Miron Cozma, minerii au fost mult mai puţini din punct de vedere numeric decât se anticipa, iar protestele lor au fost paşnice. Violenţa fizică a fost înlocuită de un protest simbolic în care cei prezenţi în Piaţa Victoriei şi-au arătat nemulţumirea faţă de măsurile de austeritate prin metode destul de creative. Fie că au ales să-l ironizeze pe premierul Emil Boc, ori au dat o notă sobră situaţiei, protestatarii au apelat şi la muzică pentru a-şi exprima nemulţumirea. Singurul moment în care s-a demonstrat că graniţa dintre protestele liniştite şi violenţa fizică este foarte fină a fost incidentul în care Marcel Hoară, preşedintele Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale şi membru PDL, a fost la un pas de a fi linşat de mulţimea prezentă în Piaţa Victoriei. Marele absent în cadrul acestor proteste a fost Premierul Emil Boc, care nu a făcut nici o declaraţie referitoare la protestul uriaş desfăşurat în faţa sediului Guvernului. Mai mult decât atât, deşi reprezentanţii FMI se temeau că guvernanţii vor ceda în faţa presiunilor străzii, deznodământul serii de ieri a fost unul oarecum previzibil: Guvernul îşi asumă răspunderea pentru reducerea cheltuielilor în sectorul public.
Mitingul de miercuri din Piaţa Victoriei demonstrează marii învinşi ai situaţiei de criză cu care se confruntă România în ultimele săptămâni. Premierul Emil Boc a preferat să tranşeze problema în spatele uşilor închise, fiind încă o dată absent într-o situaţie cheie, fapt care accentuează prejudiciile imagologice suferite de acest personaj politic. Punţile de comunicare dintre el şi guvernaţi au fost suprimate. Pe de altă parte, în ciuda avantajului despre care vorbeam săptămâna trecută pentru preşedintele Traian Băsescu, el este departe de a fi scăpat cu imaginea neşifonată. Deşi protestul s-a desfăşurat în faţa sediului Guvernului, multe dintre lozincile scandate de manifestanţi s-au îndreptat împotriva preşedintelui, căruia îi cereau demisia.
Deşi mulţi ar putea spune că numărul protestatarilor din Piaţa Victoriei nu este reprezentativ pentru populaţia României, impactul evenimentului de ieri creşte ca urmare a mediatizării de care s-a bucurat. Este foarte probabil ca, în acest cadru, fenomenul de tip spirala tăcerii să se declanşeze în defavoarea preşedintelui Traian Băsescu. Mai mult decât presiunea străzii, presiunea mediatică asupra evenimentelor din ultimele săptămâni a fost în măsură să reducă mult din avantajul pe care preşedintele Traian Băsescu îl obţinuse prin discursurile sale. Cu toate acestea, liniştea de după protest şi asumarea răspunderii pentru măsurile de austeritate pot atenua din impactul evenimentelor de miercuri.
Probabil cea mai sugestivă descriere a strategiei adoptată în acest moment de Preşedinte şi Guvern a fost descrisă de Marcel Hoară, după incidentul în care a fost implicat: Ce situaţie?…Nu e nici o situaţie. Nu s-a întâmplat nimic. Doar ameninţările sindicatelor cu greva generală, începând cu 31 mai, sunt în măsură să falimenteze această strategie. Timpul şi evoluţia ulterioară a evenimentelor va putea elucida această problemă, care este departe de a se fi încheiat.
Pe de altă parte, deşi s-a vorbit mult despre imixtiunea politicului în protestele sindicale de miercuri, cel mai sugestiv exemplu fiind dat de PSD, social democraţii au câştigat din punct de vedere imagologic. Dacă săptămâna trecută puteam spune că, în situaţia dată, opoziţia nici nu pierde nici nu câştigă în ceea ce priveşte imaginea, în urma evenimentelor de ieri, PSD şi-a confirmat rolul de principal partid al opoziţiei. Asta cu atât mai mult, cu cât, în urmă cu două săptămâni, Adrian Năstase vorbea despre falimentul dreptei politice româneşti. De asemenea, în ciuda războiului declaraţiilor dintre PSD şi PDL, Liviu Dragnea şi Nicolae Bănicioiu au fost întâmpinaţi cu aplauze de către manifestanţii din Piaţa Universităţii. Prin comparaţie cu păţania lui Marcel Hoară, reprezentanţii PSD s-au dovedit a fi mult mai apreciaţi, iar partidul lor a fost vizibil avantajat. Nu în ultimul rând, acuzaţiile membrilor PDL potrivit cărora PSD este responsabil de organizarea protestului de ieri nu a făcut decât să-i avantajeze pe social democraţi, după cum observă Marius Niţu.
În ceea ce priveşte impactul mitingului, din punct de vedere al rezultatelor, consider că un protest mult mai reuşit a fost organizat în Paris. Versul melodiei lui Valeriu Sterian – Vino Doamne să vezi ce-a mai rămas din oameni – capătă noi semnificaţii în România anului 2010. În primul rând, interesul oamenilor faţă de politică a scăzut. Nu puţini au fost aceia care au vorbit despre faptul că AC/DC au mobilizat la concertul de pe 16 mai, un număr mult mai mare de persoane decât mitingul din Piaţa Victoriei. În acelaşi timp, încrederea oamenilor în posibilitatea lor de a schimba ceva a scăzut. Rezultatul protestelor – asumarea răspunderii Guvernului pe măsurile de austeritate – vine să confirme acest lucru. Românii îşi exprimă în continuare dreptul democratic de a protesta, dar încrederea lor în acest drept a fost mult ştirbită.
În locul maselor înfierbântate din anii `90, am văzut ieri în Piaţa Victoriei o masă de oameni politicoşi, care confirmă prin creativitatea metodelor de protest zicala Românul s-a născut poet. Cu alte cuvinte, în 20 de ani ,oamenii au câştigat şi au pierdut deopotrivă. Au câştigat mai mult calm (poate doar aparent, ţinând cont de ceea ce s-a întâmplat cu Marcel Hoară), dar şi-au pierdut încrederea în clasa politică.
Sursa foto: Mediafax
Despre autor: Florenta Toader
Va puteti abona prin 
RSS
Articolul este foarte mare și chiar dacă aș dori să comentez punctual, nu pot. În orice caz, eu am fost pe acolo, fizic, și pot oferi câteva impresii.
1. Se vedea că oamenii au fost aduși. Nu prea am văzut motivație personală sau o gândire plină de inițiativă în comportamentul lor.
2. Au fost mulți oameni săraci, murdari, băuți. Cu toate acestea, erau veseli, spuneau glume și mergeau cu fanfara.. la propriu.
3. Au fost tineri (mai bine spus liceeni) care dansau pe melodia despre pinguini și se distrau copios.
4. Au fost doi indivizi ieșiți din comun. Unul târa după el picioarele tăiate ale unui berbec, presupun. Erau uscate și legate între ele cu frânghie. Nu glumesc. Și altă persoană, o femeie, avea un cărucior de la fiare vechi în care era un copil handicapat, vai de capul lui, săracul, pe care nici nu-l ștergea la gură. Nici apă nu am văzut să-i dea. În schimb, tot arăta lumii o cicatrice (de la o operație ?) oribilă a copilului și striga în disperare, în spatele “ministudio-ului” Antena 3, despre cum “mogulii criminali” au furat celule stem (aberație) și i-au ucis soțul. Știu, același “wtf” pe care-l trăiți când citiți asta l-am avut și eu în minte când am asistat.
5. Au fost foarte mulți jandarmi și polițiști. Prin foarte mulți a se înțelege un număr comparabil (nu glumesc) cu cel al protestatarilor.
6. Au cântat artiști pe scenă la final. De ce ? Hai să vorbim despre derizoriu. Toată adunarea a avut mai mult intenția de a distra lumea decât să o incite la protest. De asta nu s-au prezentat mulți. Că au mers într-o direcție, dar au organizat greșit. Trebuiau să invite trupe mai importante.
O, doamne, chestiile astea sunt reale sau fac parte dintr-o carte proasta? Si eu am avut impresia ca oamenii aveau chef de bascalie, bine sa spunem ca eu nu am o parere generala foarte buna despre miscarea sindicala de pe plaiurile mioritice. Vad ca au “evoluat” intr-un fel.
Daca chiar ai fost acolo si esti surprins de chestiile astea inseamna ca esti la primul protest
Prefer să simt de fiecare dată că e primul protest decât să mă obișnuiesc cu practicile și să calc pe niște urme care duc în direcții greșite.
@Vlad Sunt foarte interesante observaţiile tale de la faţa locului. Vin să întregească ceea ce am încercat să transmit în articol. Protestul a fost unul…ciudat, la fel se anunţă şi grevele care vor începe din 31 mai. Nu sunt de acrod cu manifestaţiile violente, dar nu prea cred în puterea pichetărilor
. Totuşi, protestul din 19 mai este interesant prin felul în care oamenii au ales să-şi transmită mesajele.
Protestele sunt bune dacă sunt proteste, nu concerte.
Pai şi muzica poate fi o formă de protest, atât timp cât oamenii cred în mesajul pe care îl transmit.
Îl transmit (ei) sau îl transmite (muzica) ? Arta în general poate fi considerată o formă de protest, dar mergem în două direcții (a se vedea Școala de la Frankfurt și criticile culturale) : ori politizezi arta, ceea ce conduce la partizanat (distrugând parțial credibilitatea și implicit actul de catharsis), ori oferi un strat estetic politicului, ceea ce duce la propagandă. În cazul de față, cred că lipsește arta. A profita de orice întrolocare în scopul notorietății artistice proprii e capitalism. Așa că spune-mi: a aduce divertismentul în mijlocul unei manifestații e o amplificare sau o subminare a mesajului ?
Complici şi, în acelaşi timp, simplifici prea mult lucrurile
. Te complici în teorii cu privire la realţia dintre politic şi artă. Şi simplifici prea mult lucrurile, încardându-le în categorii mult prea rigide şi pierzând din vedere alte aspecte.
În general, la actul de creaţie nu contribuie numai inspiraţia pură ci şi o serie de aspecte exterioare. Realităţile politice pot înfluenţa creaţia artistică, fără a da naştere la partizanat sau propagandă şi fără a afecta actul de catharsis. Multe dintre creaţiile artistice şi muzicale valoroase au la bază revolta faţă de realităţile politice de la un moment dat. În acest context, muzica poate amplifica mesajul unei manifestaţii, mai ales dacă are capacitatea de a mobiliza mulţimea.
În particular, la manifestaţia din 19 mai mesajul transmis prin muzică nu a avut puterea necesară din considerente legate de psihologia participanţilor – care nu au crezut în sorţii de izbândă al protestului lor. Să nu uităm şi înclinarea românilor de a face haz de necaz.
Nu e cazul să facem generalizări pripite, însă. Fiecare manifestaţie are particularităţile sale, iar prezenţa muzicii nu anulează automat efectele unei mişcări de protest.
@Florența : Din păcate, probabil simțind și tu lucrul acesta l-ai precizat în concluzia comentariului, o generalizare e exact ceea ce ai folosit tu. Eu mă refeream în foarte mare măsură la ce s-a întâmplat acolo, în Victoriei. Ce fel de protest e ăla în care pui “dansul pinguinilor” și îl chemi pe Cerebel să cânte cu papion la gât ? S-a ajuns la nivelul ridicolului suprem, cu toate muzicile și protestele lor. Dar în fine, poate iar simplific și complic în același timp (???). Vorba aia: “Țara arde și baba se piaptănă.” Sau mai bine zis “Murim de foame, dar protestăm cântând și dansând.” E foarte post-modern.
Și la nivelul discuțiilor din comentarii, cred că lipsește o atitudine ceva mai critică. Văd o acceptare și o obișnuință patologică la mersul lucrurilor și la felul în care se organizează acțiunile politice. Până mai ieri nimeni nu comenta la adresa evenimentelor cu mici și bere. Acum că s-a decis domnul Ponta să le suspende, toată lumea cu aprobarea.
Propun să depăşim momentul, cred că am epuizat mare parte din argumentele pro şi contra în legătură cu ceea ce a fost bun şi ceea ce a fost mai puţin bun la acest protest.
Problema nu este, cred eu, că mesajul nu “a prins” la participanţi, ci că mesajul nu reflecta realitatea acelor oameni aduşi din toată ţara. Faptul că sindicatele, partidele de opoziţie, şi chiar oameni de media au promovat măsurile anunţate de Guvern ca “genocid”, “Apocalipsă”, “foamete” nu pare a corespunde realităţii din teren. Normal că oamenii sunt nemulţumiţi, dar se pare că sindicatele nu prea au reuşit să-şi convingă membrii că “vor muri de foame”.
Ştii cum am văzut eu reflectată la tv greva? Era un bucată fost mare ministru pe acolo cu protestanţii care povestea că el moare de foame pe paradigma “să vadă poporul că noi suntem alături de ei, să şi noi suferim din cauza celor de la putere”.
Mai erau… nişte mineri în plin plan care povesteau cum au venit ei la mineriade în Bucureşti şi ce s-au mai distrat. Nu mai ţin minte pe ce post că tot schimbat canalele să văd noi perspective asupra situaţie.
@Marius: M-am gândit şi eu la posibilitatea asta. Găsisem o ştire pe realitatea.net pe care aş fi vrut să o dau ca sursă în articol, dar pe care nu am mai găsit-o ulterior, în care oameni prezenţi la manifestaţie spuneau că nu au încredere că se va schimba ceva. Drept dovadă, imediat după protest a fost sedinţa de guvern şi până seara apăruse pe surse ştirea că guvernul îşi asumă răspunderea pentru pachetul de măsuri de austeritate.