Congresul PNL, de florile crinului

luni, martie 8, 2010

Toată lumea ştia că la congresul de sâmbătă Crin Antonescu urma să fie reconfirmat şef al PNL. Motivul este unul simplu – pur şi simplu, are o imagine mai bună şi o efervescenţă discursivă mai mare decât oricare altul din PNL. Lupta cu Ludovic Orban era o bătălie de catifea pentru că toţi liberalii ştiau că „menestrelul” nu va putea funcţiona niciodată ca locomotivă electorală.

Dincolo de considerentele de natură imagologică (reconfirmarea propriului statut de El Lider Maximo), Crin Antonescu s-a lansat din nou pe orbita opoziţiei faţă de Traian Băsescu şi PDL, de astă dată, mult mai tocit decât anul trecut. La asta au contribuit limitarea exerciţiului democratic de partid (votul pe moţiuni colective) şi reciclarea aceluiaşi tip de discurs belicos faţă de actuala putere, dar fără a oferi ceva concret în schimb. Exerciţiul de imagine al PNL a fost, în mod evident, ratat pentru că documentul programatic atât de mult lăudat nu oferă niciun soi de concreteţe acţională.

Lăsându-l la o parte pe Crin Antonescu, PNL are o serioasă problemă de cadre. Altfel nu se explică lipsa unui discurs pe palierul economic şi pe palierul social. Practic, Crin Antonescu obligă PNL să rămână în zona discursului politic. Or, critica guvernării, în ultimă instanţă, deconstructivismul faţă de sistemul propus de actuala putere portocalie nu înseamnă nimic dacă PNL nu poate să propună nişte modele coerente economice şi sociale. PNL va defila în continuare cu Varujan Vosganian pe post de purtător de mesaj economic, în timp ce Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministrul de numele căruia sunt legate cele mai mari creşterie conomice de după Revoluţie, va rămâne în umbră. Pe palierul social, PNL va continua această glisare către stânga când vine vorba de pensii şi de salarii pentru bugetari. În acest timp, PDL e liber, dacă va şi vrea să facă asta, să ocupe un electorat liberal pur şi dur, care militează pentru tăieri masive ale pensiilor şi salariilor bugetarilor şi reduceri consistente de personal în sectorul de stat.

Cumva, era firesc ca apropierea dintre PSD şi PNL, conturată prima oară în 2007, să se constituie şi într-o armonizare a discursurilor celor două partide. Altfel, colaborarea politică ar fi fost imposibilă. De altfel, dacă luăm ca exemplu modelul Parlamentului European, vom vedea că liberalii conlucrează mai bine cu socialiştii (atâţia câţi au mai rămas ei) decât cu popularii.

Mulţi se vor întreba „dar ce mai contează toate acestea, când e evident pentru toată lumea că Antonescu este singurul personaj politic capabil să fie o locomotivă reală pentru partidul pe care îl conduce? Mai mult, ce mai contează lipsa exerciţiului democratic când Antonescu are toate şansele să devină preşedinte în 2014?”. Contează tocmai pentru că Antonescu nu este un bun organizator. Tocmai pentru că Antonescu poate să dispară cu lunile din spaţiul vieţii publice, aşa cum s-a întâmplat şi în 2009. Chiar Antonescu poate fi problema PNL, aşa cum observa şi Dan Pavel.

Într-un fel, scorul zdrobitor al victoriei lui Antonescu ar trebui să dea de gândit asupra puţinului cu care se mulţumesc liberalii. Nu spun, asemenea lui Cristian Preda, că Antonescu nu ar mai fi meritat un al doilea mandat la şefia PNL penntru că nu a intrat în turul doi al algerilor prezidenţiale, ci atrag atenţia că liberalii greşesc punându-şi toate şansele pe un singur om, mânat şi el de unele vanităţi şi fasonat şi el de unele complexe. PNL de acum seamănă izbitor cu PD-ul anului 2001. Dar Antonescu nu-i tocmai Băsescu, iar crinii au toate şansele să se ofilească în cinci ani, departe de putere. Căci la asta a fost condamnat PNL prin votul de sâmbătă – cinci ani de opoziţie.

Sursa foto: Agenda.ro