Despre nevoia unei dezbateri ideologice

luni, ianuarie 11, 2010
De Cristian Calugaru

schimbareA trecut puţin peste o lună de la reconfirmarea lui Traian Băsescu de către popor. Densitatea ştirilor de presă şi a momentelor politice importante a fost însă atât de mare, încât pare că prezidenţialele au fost cu mult timp în urmă. PSD şi PNL au încălţat deja ghetuţele de iarnă ale partidelor de opoziţie şi nu-şi fac mari iluzii privind revenirea prea curând la guvernare. Sigur, cu excepţia lui Relu Fenechiu, autor de epistole din dulcele târg al Ieşilor.

Lipseşte ceva! Speranţa unei îmbunătăţiri a situaţiei economice şi credinţa că guvernanţii cei vechi vor fi mai destoinici de acum încolo. Dezbaterile despre Buget, înfiinţările de taxe noi şi zilele răpite din vacanţa parlamentarilor confirmă ipoteza diluviului ce va să vină. Nu degeaba vorbea ministrul Sebastian Vlădescu, surprinzător de coerent şi curajos pentru un actor politic care recunoaşte că nu ştie să pornească, daramite să utilizeze, computerul, despre deficit bugetar de mai mult de 10-12%. De altfel, fără a fi economişti, un ochi aruncat asupra fundamentării Bugetului de Stat arată mai degrabă porţiunea de wishful thinking din mintea guvernanţilor, decât capacitatea unei prognoze adevărate. Deficit bugetar de doar 5,9%, în condiţiile în care în 2009 am avut aproape 8%, iar în 2010 şomajul va creşte, înseamna un lucru total nerealist. Creştere economică bazată pe o creştere a consumului cu 4% este iarăşi un lucru nerealist, când românii abia acum învaţă să economisească pentru zile negre.

Nu despre economie vreau însă să vă vorbesc, ci despre posibila schimbare de paradigmă când vine vorba de dezbaterea politică. Pentru mine, aşa cum ar trebui să fie şi pentru social-democraţi şi liberali, e clar cine e la putere. Spre deosebire de ei însă, cred că motivaţia stă în felul în care s-au purtat războaiele politice ale ultimilor 5 ani. Mai puţin ce s-a spus, cât strategia abordată. Din păcate, dezbaterea ideologică a lăsat locul unui realpolitik lipsit de substanță. Orice subiect, oricât de mic și neînsemnat, a dus cu sine la o polarizare a scenei politice în funcţie de ce spunea adversarul politic asumat. De la un punct încolo, nu am mai fost în stare să-i distingem pe socialişti de populari şi pe liberali de socialişti. S-a ajuns la unele aberaţii ideologice profunde: cea mai consistentă mărire a pensiilor de după Revoluţie în perioada unui guvern liberal, socialişti care să se declare în favoarea votului uninominal (care restrânge reprezentativitatea parlamentară), socialişti în favoarea cotei unice de impozitare şi împotriva impozitulului forfetar diferenţiat, populari (chiar creştin-democraţi) în favoarea unui parlament unicameral şamd. Luptă la baionetă, fără prinţipuri, cu unicul scop de a câştiga voturi.

Diluarea mesajului ideologic este cel mai rău lucru întâmplat în primii cinci ani ai mandatului preşedintelui Băsescu. Să nu fiu înţeles greşit, până la urmă, personajul politic Traian Băsescu a făcut totul pentru a supravieţui şi chiar a reuşit. Acum, mai mult ca niciodată, ştiind că urmează să fie cel puţin 3 ani în opoziţie (pentru social-democraţi aş spune chiar 4 sau 6, până la prezidenţialele din 2014 sau parlamentarele din 2016), PSD şi PNL ar trebui să conştientizeze că nu numele sau capacitatea organizatorică le diferenţiază de PDL, ci ideologia, acel set de principii imuabile de la care nu trebuie să se abată chiar dacă poate duce la pierderea unor voturi. Trecerea de la mentalitatea unor partide catch-all la reprezentarea unor categorii socio-profesionale poate ţine loc şi de lipsa de cadre, dar şi de precaritatea resurselor avute la dispoziţie.

Îmi propun ca, în următoarele două articole să analizez mai în profunzime schimbările de macaz care ar trebui să aibă loc în structura ontologică a celor două partide de opoziţie. Schimbarea la faţă (în bine!) a României poate să vină numai de-acolo, pentru că din partea cealaltă deja ştim ce urmează să se întâmple.

Observaţie de final: dacă PDL va duce la sfârşit acest mandat la guvernare, iar PSD va rămâne în opoziţie, democrat-liberalii vor fi fost mai mult timp la guvernare decât social-democraţii.

Sursa foto: http://leadinganswers.typepad.com

Articole pe aceeasi tema

Despre autor: Cristian Calugaru

Tags: , , ,

Va puteti abona prin RSS

Bookmark and Share
Add to Technorati Favorites
Creative Commons License

2 comentarii la “Despre nevoia unei dezbateri ideologice”

  1. Vlad Ciobanu

    În primul rând, mă bucur să văd din nou activitate. Şi la mulţi ani.

    În al doilea rând, mi-e teamă că, deşi este recunoscută importanţa identităţii ideologice a partidelor, caricaturizarea acesteia a fost o armă potentă în lupta electorală. Şi, nu ştiu dacă ideologia a fost mai mult balastul vulnerabilităţilor decât a imaginii unui învingător. Unul dintre cele mai vizibile referiri ale taberei Traian Băsescu a fost că poporul are o afinitate spre dreapta (deşi se ştie situaţia evoluţiei PDL). În schimb, în cazul PSD – PNL, majoritatea loviturilor împotriva acestora au fost legate de etichete ideologice şi aberaţii (unele exagerate) pe care mixul acestora le-a generat.

    #1349
  2. catalina grigorasi

    Interesant acest articol, dar din nefericire cred ca suntem singurii din Romania care ne preocupam de ideologia care sta la baza unui partid. Pentru popor, aceste lucruri azi sunt nule. Pana si cunostinte de ale mele cu studii postuniversitare au o reactie de genul: “Cui ii pasa de ideologie, scopul unui partid este sa ajunga la guvernare, nu? Bani sa fie in tara!”.

    #1513

Comenteaza

Arhiva

Admitere 2009 Admitere 2010 alegeri 2008 alegeri prezidentiale Alegeri prezidentiale 2009 Analiza politica Antonescu Basescu blogosfera bloguri Boc campanii candidati comunicare comunicare politica comunicare publica consultanti criza criza politica dezbateri Diaconescu discursuri electorat examen Geoana geopolitica ideologie Iliescu imagine publica Italia marketing politic masterat media mesaj Nastase new media Obama Oprescu PDL PNL politica Politica externa Ponta PR PSD Recomandari Referendum Sarkozy Scoala de vara strategii SUA Teorie politica UDMR Voicu Web 2.0