Dezincriminarea referendumului
Din punct de vedere politic şi comunicaţional, referendumul anunţat de preşedinte este o mişcare foarte inteligentă. Multe dintre motive au fost deja expuse: rămâne, însă, cel esenţial, mai rar observat în argumentaţiile politicienilor sau analiştilor politici. Referendumul în sine nu va duce imediat la scăderea numărului parlamentarilor, ci, în cel mai bun caz, în 2012. Cu toate acestea, el va fi validat încă de acum. Poate nu în plan constituţional (deşi este posibil!), pentru că probabil nu se vor prezenta la urne la 50%+1 dintre alegători. Dar măcar imagologic, pentru că întrebarea preşedintelui Băsescu este mai mult retorică. Şi, aşa cum s-a întâmplat şi la referendumul pentru votul uninominal din noiembrie 2007 (mulţi au tendinţa de a uita acest amănunt), votul va fi covârşitor în favoarea ideii.
De bună seamă, însă, contracandidaţii lui Traian Băsescu vor cădea în patima criticării demersului prezidenţial, chiar dacă acesta va fi validat (ce-i drept într-o formă restrânsă) de către popor. Nimic nu-l va împiedica pe preşedintele Băsescu să spună în turul doi de scrutin că adversarul lui vrea să prolifereze această clasă politică supranumerică şi bugetofagă. Dacă, pe de altă parte, contracandidatul său (aşa cum înţeleg că face Crin Antonescu) va susţine o asemenea măsură, atunci Traian Băsescu oricum va putea să-şi preia rolul imagologic de element activ, în timp ce celălalt a stat cu mâinile în sân.
Politic, deci, efectul referendumului este mai interesant pentru turul doi de scrutin – de altfel, nimeni nu şi-a pus întrebarea de ce nu l-a convocat pentru turul doi de scrutin, pentru că teoretic avea nevoie mai mult atunci de o prezenţă crescută la vot. Iată o argumentaţie care a scăpat majorităţii.
De ce spun, însă, că un asemenea demers trebuie dezincriminat? Din trei motive destul de simple. Primul ar ţine de legitimitatea demersului unui politician (preşedintele României, oricare ar fi el, rămâne politician) – iar aici Traian Băsescu se foloseşte de regulile jocului, nu încalcă în vreun fel Constituţia. Dacă are nevoie de voturi, atâta timp cât se foloseşte de regulile jocului, este în regulă.
Al doilea motiv ţine de impunerea referendumului ca pârghie de acţiune directă. Nu de puţine ori, doar pentru că a venit dinspre Traian Băsescu, recursul la popor a fost demonizat. Problema trebuie pusă, însă, invers: majorităţile parlamentare şi guvernele au avut tendinţa de a se comporta de-o manieră samavolnică până acum, dictând de multe ori măsuri în afara sferei de interes sau a dorinţei cetăţenilor. La patru ani distanţă îşi schimbau opiniile şi deveneau iubitori de electorat, fără ca vreun moment să fie sancţionaţi pentru măsuri importante deja de mult uitate. Or, referendumul, mai ales în probleme importante, ar trebui să fie un act care să aibă loc mult mai des. Mă gândesc că dacă asemenea demersuri ar avea loc mult mai des, pe teme variate sau multiple, atunci şi spiritul civic şi interesul cetăţenilor ar fi diferit. Ne place sau nu, politicienii nu mai trăiesc de mult în lumea oamenilor obişnuiţi, chiar dacă vin de jos. Înainte de a fi politicieni, ei au fost oameni de afaceri (în majoritatea lor) sau bugetari bine plătiţi, deci fără probleme financiare importante. Nu toţi au făcut studii de psihosociologie ca să ştie ce gândesc oamenii, iar barometrele de opinie sunt rare şi de multe ori necredibile. Ce s-ar întâmpla (şi aici exagerez puţin) dacă înainte de votarea fiecărui Buget, s-ar organiza un referendum, prin care oamenii să decidă care să fie ministerele care să capete cei mai mulţi bani?
În final, al treilea motiv este iarăşi politic: rolul avut acum de Senat este unul decorativ. Fiind convins că există şanse egale ca actuala formulă a Parlamentului să rămână validă şi peste 3 ani, e foarte important ca decizia să înceapă să se ia şi în zona Senatului. Cu alte cuvinte, dacă doresc să-şi arate utilitatea, senatorii nu au decât să înceapă să se implice mai mult în deciziile legislative. De asemenea, aş fi de acord cu o nouă creştere a baremului de vârstă pentru senatori, care ar trebui să fie la cel puţin 45 de ani, nu la 31 de ani ca în prezent.
Nu sunt chiar cel mai mare simpatizant al preşedintelui în funcţie, dar pot aprecia o asemenea mişcare politică. Mai mult, pot chiar aprecia că dacă se va trece la Parlamentul unicameral, se va merge în continuare pe linia salarizării unice, de bună seamă mandatul (sau mandatele) preşedintelui Băsescu au produs schimbări majore: vot uninominal, reorganizare teritorial-administrativă (va fi, probabil, unul dintre efectele parlamentului unicameral – poate că asta ar fi fost tema mai interesantă pentru referendum, mai ales pe fondul descentralizării, care va trebui reluată când se va ajunge acolo), un sistem de salarizare unitară la bugetari, poate chiar şi alegerea între un sistem constituţional parlamentar sau unul prezidenţial, nu struţo-cămila de acum.
Despre autor: Cristian Calugaru
Email 
Va puteti abona prin 
RSS
Fara indoiala, o miscare inteligenta. Desi era previzibl ca va impune tema asta, presa si principalii sai adversari politici au fost prinsi pe nepregatite in momentul anuntului. Ca jocul sa fie si mai pervers, Basescu a anuntat inca de pe 15 septembrie intentia, dar nimeni nu l-a ascultat, cazand in capcana unui discurs suspect de plictisitor si lung (http://www.presidency.ro/index.php?_RID=det&tb=date&id=11409&_PRID=lazi). Daca va uitati atenti, chiar spre finalul discursului din Parlament, Basescu declara:
“De aceea, as enumera cateva dintre prioritatile pe termen mediu pe care eu le voi sustine cu argumente si public, si in relatia cu partidele, dar si in relatia cu Guvernul, [!]până la încheierea mandatului [!]. 1. Reforma Constituţională, necesară pentru trecerea la Parlament unicameral, clarificarea relaţiilor dintre puterile statului, precum şi stabilirea mecanismelor de deblocare a crizelor politice pentru clarificarea calităţii de mediator a Preşedintelui între puterile statului, dar şi între puterile statului şi societate.”
Daca ar fi fost cineva atent, ar fi putut sa-i fure tema presedintelui inaintea anuntului referendumului, minimalizand eficienta masurii.
Te felicit pentru observaţie. Din păcate, chiar dacă este una importantă, se pare că subiectul de discuţie se schimbă zilnic. Azi presa a cam uitat de propunerea referendumului. Deşi am văzut o ştire care prezenta faptul că UE a cerut regionalizarea ţării (ca alternativă la starea centralizată şi la procesul federalizării) şi existenţa unui parlament bicameral în (din) 2013. Corectează-mă dacă greşesc, te rog. Sper că mâine, atunci când veţi publica un articol despre tentativa de remaniere a lui Nica şi instabilitatea politică de acum, să nu fie, din nou, realitatea mai rapidă ca previziunile şi analiza.
Nu e chiar aşa – dezbaterea publică e cu totul altceva. Era preferabil să facă referendum fie pe reorganizarea teritorială (care presupunea şi o modificare a numărului de parlamentari) ori să aleagă un referendum pentru sistemul prezidenţial sau parlamentar. Ultima era chiar preferabilă – suficient încât să arate că el vrea să-şi asume puterea.
Cred ca articolul trebuie adaptat la situatia actuala. Zona politica tocmai a sarit in aer.
@Vlad – Acum ştii cum e? O fi sărit zona politică, dar unicameralul va fi temă de campanie pentru două luni de zile. De aceea, eu consider că analiza lui Cristi e “valabilă” pentru întreaga campanie de comunicare ce va să vie.
Saliu!
Urmează mâine dimineaţă!