Feriti-va de tehnocrati!
Una dintre observaţii foarte importante pe care le făceam săptămâna trecută era aceea că niciunul dintre candidaţii la funcţia de preşedinte nu are în sine o pregătire economică şi nu pare a fi un comunicator eficient pe această zonă. Această stare de fapt pare foarte ciudată în condiţiile crizei economice cu care se confruntă România şi a observaţiilor făcute de diverse instituţii (naţionale şi internaţionale) cum că măsurile luate de guvernul de la Bucureşti pentru micşorarea efectelor negative ale crizei nu au fost tocmai eficiente.
Şi pentru că politicienii-candidaţi nu ştiu ce să facă să mai capete un pic de simpatie (atenţie! nu de credibilitate), ultimele două săptămâni au repus pe tapet unul dintre miturile fondatoare ale democraţiei româneşti de după 1989: tehnocratul. A fost Theodor Stolojan, au fost cei 15.000 de specialişti ai Convenţiei Democratice, a fost Mugur Isărescu în 1999, urmat de Mircea Geoană pe timpul guvernării lui Adrian Năstase. Au urmat Monica Macovei, Cătălin Predoiu şi Dacian Cioloş. Multe nume le-am uitat, dar nu contează, s-a găsit panaceul.
Aşa se face că mai toţi politicienii (chiar şi Traian Băsescu pare a fi căzut în această cursă) au început să vorbească despre prim-miniştri şi miniştri tehnocraţi, pentru simplul fapt că dă bine. Doi oameni echilibraţi am auzit în toată această perioadă şi, de ce nu mă surprinde, ambii cu idei de stânga. Mă refer la fostul ministru al Muncii Marian Sârbu şi la economistul Ilie Şerbănescu. Primul vorbea despre faptul că tehnocraţii (specialiştii) au produs criza economică, nicidecum puterea politică. O observaţie corectă şi firească, mai ales că această criză economică pare a fi pornit din SUA, ţara cea mai apropiată de modelul statului minimal când vine vorba de economie. Ilie Şerbănescu, de cealaltă parte, vorbea despre faptul că România nu ar trebui să-şi pună speranţele în marii economişti ai ţării, pentru că nu există ceva care să ne garanteze că dacă aceştia nu au văzut criza economică venind vor vedea ieşirea din criza economică.
Ducând puţin mai departe ideea lui Marian Sârbu, politicul (aşa deşănţat cum este el în lume – nu numai la noi) a fost chemat să intervină şi să reglementeze (poate cuvântul cel mai important, în condiţiile în care politicienii sunt imaginaţi ca neavând măsură) activitatea economicului (prezentat în esenţă ca responsabil – mai ales la noi). Din păcate, marea discuţie care se poartă acum în lume despre principiile care ar trebui să guverneze noua piaţă economică nu-şi face simţită prezenţa şi în România. Pentru că ar fi foarte interesantă o astfel de dezbatere ideologică, în care stânga propune limitarea metodelor de îndatorare a populaţiei (prin limitarea sau chiar abolirea dobânzilor), iar dreapta propune continuarea pe aceleaşi principii economice care au guvernat ultimii 30 de ani, spunând că data viitoare se va avea mai multă grijă. Ca un om de stânga ce mă consider, abolirea dobânzii, în ultimă instanţă naţionalizarea băncilor şi un control mai mare asupra fluxurilor monetare, mi se par idei bune şi demne de susţinut. De altfel, intuitiv, astfel de măsuri s-au propus şi la noi – mărirea capitalului CEC Bank, recapitalizarea Romexterra şamd şi derularea unor programe de încurajare a consumului prin astfel de instituţii controlate de statul român.
Teama mea cea mare este că politicienii noştri, atât de furtunoşi când vine vorba de luarea unor decizii, vor sacrifica puterea de a decide cu care îi inscăuneze poporul (sau populaţia – pentru că tot vorbea Răzvan Theodorescu de această degradare) în favoarea unei imagini pozitive. Pe scurt, mi-e teamă de tehnocraţie. De unde şi până unde? Împărtăşesc aproape în totalitate părerea lui Nassim Nicholas Taleb (autorul cărţii pe care cu toţii ar trebui să o citim – Lebăda Neagra) privind capacitatea experţilor. Problematica este legată în principal de aroganţa epistemică a unor oameni puternic canalizaţi pe un domeniu de activitate aflat în continuă evoluţie şi dependent de foarte multe variabile. Or, tocmai această omniscienţă aparentă este periculoasă. Un astfel de expert (tehnocrat) va avea întotdeauna o problemă cu a-şi recunoaşte propriile limitări, mai ales când vine vorba de capacitatea de predicţie.
Să luăm un exemplu simplu şi la îndemână: Mugur Isărescu, pe care îl lăudam mai demult şi care a reuşit să mă scoată din sărite cu remarca din Parlament de săptămâna trecută, vorbea în primăvară (luna martie, dacă nu mă înşeală memoria) despre revenirea economiei şi terminarea anului cu creştere economică. Şi iată că se pare că avem o contracţie economică aflată în jurul a 8%. Vorbim de o marjă a prognozei uşor digerabilă pentru cei care îl saltă în slăvi pe la diverse emisiuni pe vechiul guvernator nou ales. Cu toate acestea, nimic nu-l împiedică pe etern-guvernator să se prezinte ca un expert ce necesită reverenţe din partea unor oameni aleşi, printre altele şi ca să-l aleagă pe el.
Pe scurt, citând din Taleb, profesiunile care au de-a face cu viitorul şi îşi bazează studiile pe trecutul irepetabil au o problemă cu experţii. Nu că aceşti aşa-zişi experţi nu ar putea aduce un anumit tip de cunoaştere care se poate dovedi adevărată, dar aceasta se bazează pe intuiţie, pentru că variabilele sunt prea multe. Or, prefer pe cineva cu o intuiţie limitată şi cu o inteligenţă la fel de limitată, dar care să-şi recunoască limitările. De aceea, poate nu ar fi rău să distingem şi noi, asemenea grecilor, între techne şi episteme. Dacă am face asta, cu siguranţă nu am mai vorbi de tehnocraţi în domenii ca economia sau dreptul, ci mai mult despre epistomologi. Şi aici închid paranteza referitoare la descrierea categoriilor.
Mergând mai departe cu raţionamentul, de astă dată politic, nu pot să nu constat că riscăm să cădem în eroarea de a înlocui o clasă politică (aşa cum este ea, de multe ori invadată de paraziţi) cu o clasă de pretinşi specialişti a căror singură măsură pare a fi siguranţa de sine, nesusţinută însă de realitatea obiectivă.
Voi încerca, dar asta după prezidenţiale, să lărgesc subiectul de dezbatere şi să ofer şi o soluţie acestui dezacord între imaginea difuzată şi realitatea obiectivă. Cu siguranţă, va urma!
Şi pentru că se vor găsi destui care să spună că şi munca de consilier politic prezintă riscuri când vine vorba de acurateţea predicţiilor, admit încă dintru început că sunt farsor, dar încerc să mă tratez.
Sursa foto: www.gov.ro
Despre autor: Cristian Calugaru
Va puteti abona prin 
RSS
Subscriu la ideea ca tehnocratii nu sunt o solutie ci reprezinta de obicei o forma de fuga de raspundere politica sau o modalitate eleganta de a recunoaste incapacitatea.
Nu pot fi insa de acord nici cu cealalta extrema si as exemplifica aici numirea nefericita a lui Bogdan Olteanu ca viceguvernator la BNR. De fapt asta e o boala romaneasca de care ne vindecam foarte greu si care duce la situatia in care si femeia de serviciu de la institutiile publice e numita politic.
Musiu, în primul rând, mă bucur să te văd din nou ca vizitator şi comentator pe blog-ul masteratului. Sper ca, în curând, după ce-om vorbi şi cu direcţiunea şi, evident, dacă doreşti, să fii şi prestator pe acest blog.
În ceea ce priveşte partea cu Bogdan Olteanu, fac o scurtă observaţie: este evident că, dacă vrei să te opereze pe creier cineva, atunci, de preferinţă, apelezi la un neurochirurg, nu la o consultant politic. Asta nu îţi garantează că neurochirurgul este infailibil, dar îţi garantează şanse mai mari de supravieţuire. Trebuie să fii, însă, şi un pic circumspect faţă de depozitarii adevărului absolut.
Deci, evident, că mai bine numeau pe altcineva în afară de Olteanu – personal, de altfel, nu înţeleg nici măcar opţiunea lui, în condiţiile în care era un fesenist adevărat în PNL, un om care disciplina anumite structuri de partid şi fără a vrea să-l laud eu, dacă PNL are 20% în Parlament acum (nu iau în seamă dezertările din zona păstorită de Flutur), iar nu 15%, asta i se datorează (de la negocierile pe legea uninominalului făcute la taverne cu Hrebenciuc, până la felul în care s-a ocupat de campania electorală). Suplimentar, este şi mai puţin enervant decât Cristian Boureanu. Mai mult, el a propus o Alina Gorghiu, nu o Raluca Turcan. Trebuie să conteze şi asta undeva.
Daca discutam asa, ca intre baieti, si eu o prefer pe Alina Gorghiu Ralucai Turcan ca le-am vazut pe amandoua de aproape (nu foarte aproape
). Oare Olteanu a facut-o parlamentar pe Alina doar pe baza propriei evaluari asupra capacitatilor politice sau a cerut sfatul si colegului Misu Voicu !?? Sunt rautacios si misogin si nu e frumos!
Poate este doar o parere, dar atacul pare sa fie indreptat mai mult impotriva singurelor doua categorii mentionate pe nume – economistii si juristii.
Nici una dintre cele doua categorii nu cred ca isi doreste sa conduca lumea [cel putin nu in mod direct]. Tribunalele [de exemplu CEDO] deplang de fiecare data cand trebuie sa ia o decizie in locul legislativelor [sau statelor membre], pentru ca acestea refuza sa dezbata, sau sa ajunga la un consens. Economistii, de asemenea, si-ar dori in visele cele mai frumoase mai putine variabile si mai multa siguranta rezultata din deciziile clare si la obiect ale legislatorilor.
Aceasta nu se intampla. De ce? Raspunsul poate sta in interes, neintelegerea problemelor, coruptie etc.
Dar poate la mijloc este o problema mult mai simpla: societatea, in starea sa actuala, este antagonizata pe mai multe axe [bogati-saraci; angajatori-angajati; angajati-pensionari etc.] care reprezinta tot atatea potentiale “majoritati” si “opozitii”.
De multe ori, insa, o decizie care ar parea clara dintr-un punct de vedere ne dezavantajeaza din altul.
Combinand cele doua, rezulta o dorinta clara de lipsa de actiune.
In vidul ramas, este normal ca deciziile sa fie luate de juristi si de economisti, prin simplul motiv ca ei trebuie sa decida asupra lucrurilor de pe o zi pe alta, fara amanare.
Ca atare, nu cred ca ar trebui sa-i damnam pe tehnocrati – care fac lucrurile sa mearga macar previzibil si oarecum fluid, ci trebuie sa gasim moduri mai bune de reprezentare si de dezbatere pentru a putea descalci firul problemelor asupra carora polis-ul trebuie sa decida.
Juriştii şi economiştii nu erau chiar singurii pe listă – între altele, îi flagelam şi pe domnii consultanţi politici.
Cât priveşte acţiunea diverşilor tehnocraţi de care faci vorbire, eu pot accepta că ea trebuie lăudată. Problema apare în momentul în care aceştia tind să ocupe alte roluri în societate decât cele atribuite iniţial.
Prea mulţi sunt cei care s-au obişnuit, după trei priviri la satirele televizate, să-i înjure pe politicieni, care, aşa cum sunt ei – uneori paraziţi, au reuşit totuşi să dea o direcţie României ăsteia.
Am o problemă cu tehnocraţii tocmai pe ideea că ei doar administrează (uneori greşit sau foarte greşit, alteori bine sau foarte bine) şi nu sunt mânaţi de o ideologie clară, nu au o viziune de ansamblu.
Taleb, despre care fac vorbire în corpul textului de mai sus, avea o vorbă genială: ceea ce îi lipseşte societăţii actuale este capacitatea de a rezista la şocuri majore tocmai pentru că este ultraspecializată. În momentul în care cel în care ne punem toate speranţele greşeşte, avem o problemă. Dacă ne punem speranţele, însă, în mai mulţi, sunt mari şanse ca nu toţi să greşească.
” Vlad Ciobanu
30 Septembrie 2009 la 19:45
Şi dacă Traian Băsescu îl remaniază pe Nica, dar îl înlocuieşte şi pe Boc ?”
- vroiam doar să reamintesc de comentariul ăsta. Cred că era o variantă interesantă.
@ Cristian : “Am o problemă cu tehnocraţii tocmai pe ideea că ei doar administrează şi nu sunt mânaţi de o ideologie clară, nu au o viziune de ansamblu.”
- Consider că avem mai multă nevoie de stabilitate până la alegeri decât de o viziune de ansamblu pentru o lună. În plus, dacă eşti împotriva tehnocraţilor, atunci ar trebui să prezinţi şi alternative plauzibile (ex. oameni politici).
Îţi văd părerea construită după modelul “tehnocraţii sunt, practic, de vină pentru criză, politicienii nu-şi asumă responsabilitatea deşi politicul ar trebui să se implice mai mult în control şi apoi spui că intuiţia politică şi tehnicul / sistematicul / abilitatea se bat cap în cap”. Dacă am înţeles corect, atunci permite-mi să punctez.
1. Specula economică este un rezultat al sistemului capitalist, care a fost instaurat în simbioză cu democraţia deoarece el a câştigat drepturile sistemului din SUA ca fiind unul viabil, fiind învinsă Uniunea Sovietică de către sistemul economic propriu, ineficient. Aşadar nu acuza viciile specialiştilor într-un domeniu a cărui structură garantează căderea în lăcomie prin permisivitatea de care dă dovadă (plus faptul că este susţinut politic). Dacă n-ar fi fost susţinut, ar fi existat variante. Dar nu le văd pe aproape. Aşadar, implicarea politică de care vorbeşte există, dar nu e favorabilă schimbării.
2. Politicienii îşi pot asuma responsabilitatea doar dacă pot crea unitate şi nu încalcă interesele altora (putem vorbi despre multe valori democratice). În plus, nici un sistem nu este schimbat în timpuri liniştite, cel mult evoluează. Schimbarea are nevoie de criză. Dar ieşirea din criză cere eficienţă şi specialişti. Asta se şi întâmplă. Tehnocraţii sunt puşi pentru a scoate din starea problematică şi se adaptează, fără piedici ideologice, situaţiei. Doctrinele politice sunt prea inflexibile pentru a fi considerate argumentabile. Deşi, într-adevăr, avem nevoie de o imagine de ansamblu care să ne integreze geopolitic, dar nu o auzim descrisă şi nu o vedem propusă şi nici nu va exista dacă ne bazăm doar pe clasa politică din România.
3. A folosi tehnocraţi e o dovadă clară de abilitate politică, deoarece intuiţia reclamă necesitatea specialiştilor.
4. “De aceea, poate nu ar fi rău să distingem şi noi, asemenea grecilor, între techne şi episteme. Dacă am face asta, cu siguranţă nu am mai vorbi de tehnocraţi în domenii ca economia sau dreptul, ci mai mult despre epistomologi. Şi aici închid paranteza referitoare la descrierea categoriilor.” – sper că nu îţi bazezi toate argumentele pe faptul că este folosit greşit termenul de “tehnocraţi” în locul celui de “epistemologi”. Hai să facem diferenţa, în aceeaşi ordine de idei, dintre un inginer şi un cercetător, puşi în fruntea statului.
În legătură cu comentariul referitor la remanierea lui Dan Nica, nu am răspuns, pentru simplul fapt că nu mi se părea posibil să-l remanieze pe Emil Boc. Vorbim, totuşi, de preşedintele PDL, cel care îi ţine în frâu pe unii dintre nesupuşii din partid (Blaga, Videanu şi chiar Berceanu). Deci, nu se putea transmite un astfel de mesaj. Să nu cădem în patima de a-l considera pe preşedintele în funcţie ca fiind un monstru fără sentimente şi, mai ales, total dezinteresat de ceea ce cred şi simt ceilalţi. De aceea, şi ieri l-a lăudat pe Boc, deşi nu era nimic care să i-o ceară.
În ceea ce priveşte tehnocraţii, rămân la observaţia de vineri, când spuneam că se caută un premier cu abilităţi în domeniul economic. Iată că scenariul propus de mine a căpătat repede consistenţă.
Acum partea cu argumentaţia ta, pe care sper să o demontez punct cu punct:
1. Nu din cauza speculei economice a apărut criza, ci din cauza lipsei reglementării în domeniul bancar-financiar. Pe scurt, credite neperformante, lichidităţi puţine şi incapacitatea celor care au contractat credite de a plăti dobânzile. Pe cale de consecinţă, tocmai pentru că domeniul nu era reglementat corespunzător (de politic), s-a produs dezastrul. Şi asta pentru că acolo (şi la noi se face din ce în ce mai simţită această stare de fapt) economicul controlează politicul. Acum economicul a venit în genunchi să ceară reglementarea diverselor domenii.
2. Politicianul este chiar instrumentul societăţii de a scăpa de responsabilitate şi a o plasa pe umerii altuia. Dintru început, politicianul îşi asumă responsabilitatea – dar doar asupra reglementării. Dacă vrei, asupra codului de bune practici economice şi sociale. A doua chestiune ţine de doctrinele politice, care-şi găsesc acum, mai mult ca oricând, utilitatea. Pentru că arondarea la o doctrină-cadru înseamnă că politicianul are şi o viziune de ansamblu concretă. Este, dacă vrei, şi motivaţia pentru care, în Parlamentul European, deputaţii sunt arondaţi ideologic, nu naţional.
3. Nu există tehnocraţi în niciunul dintre domeniile de care facem vorbire. Există oameni cu o imagine foarte bună, dar nedovedită. Scurt şi la obiect, tehnocrat este faianţarul care după ce-şi termină lucrarea, constată că faianţa nu cade de pe pereţi. Munca lui poate fi supusă unui tip de stress. Tragi de faianţă, vezi că nu cade, înseamnă că a făcut o treabă bună. Economistul nu este supus unui test de stress – el performează atunci când climatul este stabil. Dacă, aşa cum este acum, climatul nu mai este stabil, atunci el dă chix. Acelaşi lucru este valabil şi pentru managerii marilor companii, consideraţi genii financiare şi ajunşi la sapă de lemn. La fel şi cu Gigi Becali. Pentru a închide argumentul, politicienii se folosesc acum de nişte indivizi cu o imagine bună pe care oamenii, faute de paroles, îi numesc tehnocraţi. Pentru a ne lămuri asupra acestui aspect, citeşte cartea pe care o recomandam în text, şi atunci vom putea vorbi de ce tehnocraţii nu pot să apară decât în Mediocristan, nu şi în Extremistan.
4. În fruntea statului (nu neapărat la preşedinţie sau guvern) ar trebui puşi oameni cu o pregătire cât mai diversificată, nu atât de specializaţi. Sunt mai echilibraţi din toate punctele de vedere.
În final, ca să închei cu acest lung comentariu, o ultimă observaţie: foarte mulţi dintre cei numiţi în anumite funcţii, de la care ne aşteptam să se descurce foarte bine în domeniile lor, s-au dovedit contrariul. De la Traian Băsescu, preşedintele care trebuia să o termine cu sistemul ticăloşit, la Adrian Cioroianu, care părea ideal pentru Externe, la Paleologu, ideal pentru cultură, Miclea, ideal pentru educaţie, şi exemplele pot continua.
În plus, aşa cum spuneau şi alţii aseară, există o uşoară teamă de unanimitate. Şi nu vreau să-mi pun speranţele în oameni providenţiali.
“Am o problemă cu tehnocraţii tocmai pe ideea că ei doar administrează şi nu sunt mânaţi de o ideologie clară, nu au o viziune de ansamblu.”
Din punct de vedere teoretic, eu stiu ca tehnocratul este un manager. Ca sa se cheme manager, un individ trebuie sa aiba neaparat viziune, sa fie in stare sa creeze strategii pe termen mediu si lung, in functie de analize serioase ale mediului. Cred ca un Guvern de tehnocrati nu poate fi o problema datorita membrilor care nu ar avea viziune. Putem gasi alte minusuri. Problema este ca numim tehnocrat un individ care are o pregatire teoretica solida si o reputatie atractiva (de cercetator, de teoretician?!) dar care nu are abilitati de manager. Cam la fel ca in cazurile de tipul “cel mai bun medic din spitalul A a ajuns directorul institutiei”. Unii s-au descurcat in noul rol, altii mai deloc…
Tehnocratul nu este o solutie deoarece “tehnocratul” nu exista. Este doar o notiune ce da greutate discursului politic.
Nu exista din doua motive:
1. Functia de conducere guvernamentala NU E FUNCTIE TEHNICA. Chiar si pe vremea lui Ceausescu, uzinele Dacia aveau un director general, un secretar de partid, iar ca sa iasa din cand in cand si cate o masina pe poarta fabricii mai exista si inginerul sef. Toti trei aveau rolul lor.
2. Nu exista persoana (nici in Germania) care sa nu aiba optiune politica. Sunt doar persoane care militeaza politic, exprima pareri politice sau voteaza in tacere.
Animalul numit “tehnocrat” ar trebui sa fie perfect echidistant politic, specialist impecabil in domeniul administrat si in acelasi timp un manager desavarsit. Daca stiti pe cineva cu toate calitatile astea sa-i luam o mostra de ADN si sa inregistram specia la Muzeul Antipa.
Tehnocratul este de fapt acea persoana cu faima profesionala dar fara garantii cu privire la expertiza manageriala, pe care daca o propune partidul X ca sa faca jocurile partidului x nimeni nu poate suspecta acest lucrurile deoarece, vezi doamne, este independent politic, nu pune in pericol pozitia sefului de partid daca da rezultate bune pentru ca nu are ambitii politice iar daca iese prost partidul se poate delimita instantaneu. In acest timp sub umbrela “tehnocratului” se pot pune oameni politici in toate functiile tehnice si … surpriza.. ne trezim cu Romania de azi.
E mult mai logic sa fie unul, doua, trei (sa se ajunga la toata lumea)… nivele de conducere politica, asumata, pe fata, dar ala care conduce autobuzul sa aiba totusi si carnet de conducere nu doar de partid ca altfel ne trezim cu toata gasca in pomul de pe marginea drumului.
A nu se intelege din comentariul anterior ca incerc sa justific una sau alta din pozitiile luate de partide pentru desemnarea unui nou premier.
Tot ceea ce vedem la TV este un joc imagologic. PNL & Co. l-a numit pe Johannis pentru ca acesta are o reputatie de manager (mai mult sau mai putin confirmata insa notorie) iar Basescu nu poate sa accepte nici pe Obama daca e propus de altcineva decat de el insusi. Si unii si altii argumenteaza cu grija netarmurita pentru binele patriei iar in realitate incearca sa se faulteze reciproc ca e campanie iar din 6 decembrie mai vedem noi …
De fapt tot ce vom urmari in urmatoarele 45 de zile nu va avea nicio legatura cu vreo strategie pe termen lung sau macar mediu sau vreo incercare de atenuare a caderii economice. Totul va fi imagine oricare ar fi pretul.
Sincer, am scris acest articol dintr-un motiv foarte simplu: nu aş vrea să apară o specie politică, al cărui scop este de a face un anumit tip de muncă şi care să nu poată fi trasă în niciun fel la răspundere. Acesta este pericolul cel mai mare.
Evident, tehnocratul nu poate exista în domenii care evoluează, deci, implicit, nici neamţul nu este tehnocrat, ci om politic – asta în cel mai bun caz. Am o altă teorie, dar poate sunt paranoic.
Ceea ce se întâmplă acum este răspunsul unor oameni, mai ales din presă, la noua găselniţă politică – partea de comunicare simbolică, în care i se oferă poporului un om care să corespundă stereotipiilor proprii faţă de cum ar trebui să fie construit cel care guvernează.
Dincolo de asta, discuţia ar trebui să meargă într-o direcţie uşor mai profundă, chiar mai integratoare. Cred că ar fi mai worthwhile dacă am vorbi despre atributele care fac o profesie mai apropiată de a avea tehnocraţi şi o profesie de a avea epistemologi.
Simt nevoia de a împinge discuţia în această direcţie dintr-un simplu considerent: media ne-au săltat în slăvi, în ultimii ani, numai meserii care nu funcţionează nici axiomatic şi nici pe bază de teoreme, ci doar pe bază de impresii şi revelaţii ontologice asupra viitorului. De la politicieni, la consultanţi politici, la specialişti în marketing, la economişti, jurişti etc. Or, ar trebui să înţelegem că în asemenea meserii nu pot exista tehnocraţi (tehnicieni – poate cu excepţia contabililor şi a grefierilor).
Acest lucru a fost înţeles de alţii de mult timp şi de aceea nu vom vedea în guverne din ţări civilizate aşa-zişi tehnocraţi, deşi şi acolo mulţi dintre oamenii de valoare sunt în afara politicului.
Ca să nu se înţeleagă greşit ceea ce spun, cred că Băsescu greşeşte dacă nu îl numeşte pe Johannis. Dar el nu este un tehnocrat, ci un politician.
Continuand ideea lui Cristi, trebuie sa rememoram momentele din istoria actuala a Romaniei cand s-a simtit nevoia unor “tehnocrati” (Stolojan, Isarescu). De fiecare data a fost vorba de o criza politica ce coplesea prin amploare criza economica.
Media sunt nevoite sa promoveze tehnocratul pentru ca daca in cazul unui om politic il poti combate atacandu-i doctrina (ca si cum la noi ar fi doctrine !) in cazul unui “tehnocrat” prin atac risti sa pari penibil. Cel mult se poate trece la atacuri personale dar in acel moment pierzi din credibilitatea de sursa de informatii. Mai mult, “poporul suveran” are o meteahna veche. Omu’ cu meserie e om adevarat iar astia cu gargara … mai putin. Asta e motivul pentru care se amplifica mitul sau iluzia tehnocratului-panaceu guvernamental.
E vorba, cred, de celebra spirala a tacerii intretinuta de media.
Exemplude fata: Basescu a fost nevoit sa numeasca tot un “independent” cu referinte tehnice solide pentru ca era clar ca trebuie data satisfactie poporului satul de “politicieni corupti si incapabili”. Fiindca e campanie s-a purtat frumos si cu neamtu.. vorba ceea .. cu galeria incalzita langa gard nu-l vorbesti de rau pe Lacatus in Ghencea!
De partea celalata vad usoare semne de pierdere a rabdarii. Dupa ce PNL si PSD au mutat ultimele zile perfect imagologic acum incep sa se lege de persoana lui Croitoru atacandu-l personal, culmea, prin faptul ca a fost respins pentru candidatura la postul de viceguvernator de comisia parlamentara uitandu-se ca a fost refuzat tocmai pentru promovarea in functie a specialistului Bogdan Olteanu (baiatu’ despre care discutam mai sus pe pagina!).
Daca nu se controleaza, PSD si PNL risca sa piarda repede toate punctele pe care le-au castigat in fata lui Basescu in ultimul timp.
E o perioada fertila pentru analize politice, de imagine si de caractere. … “traim in miezul unui ev aprins” .. cum zicea poetul.