Din punct de vedere teoretic, eu stiu ca tehnocratul este un manager. Ca sa se cheme manager, un individ trebuie sa aiba neaparat viziune, sa fie in stare sa creeze strategii pe termen mediu si lung, in functie de analize serioase ale mediului. Cred ca un Guvern de tehnocrati nu poate fi o problema datorita membrilor care nu ar avea viziune. Putem gasi alte minusuri. Problema este ca numim tehnocrat un individ care are o pregatire teoretica solida si o reputatie atractiva (de cercetator, de teoretician?!) dar care nu are abilitati de manager. Cam la fel ca in cazurile de tipul “cel mai bun medic din spitalul A a ajuns directorul institutiei”. Unii s-au descurcat in noul rol, altii mai deloc…

În final, ca să închei cu acest lung comentariu, o ultimă observaţie: foarte mulţi dintre cei numiţi în anumite funcţii, de la care ne aşteptam să se descurce foarte bine în domeniile lor, s-au dovedit contrariul. De la Traian Băsescu, preşedintele care trebuia să o termine cu sistemul ticăloşit, la Adrian Cioroianu, care părea ideal pentru Externe, la Paleologu, ideal pentru cultură, Miclea, ideal pentru educaţie, şi exemplele pot continua.
În plus, aşa cum spuneau şi alţii aseară, există o uşoară teamă de unanimitate. Şi nu vreau să-mi pun speranţele în oameni providenţiali.

Şi dacă Traian Băsescu îl remaniază pe Nica, dar îl înlocuieşte şi pe Boc ?”

- vroiam doar să reamintesc de comentariul ăsta. Cred că era o variantă interesantă.

@ Cristian : “Am o problemă cu tehnocraţii tocmai pe ideea că ei doar administrează şi nu sunt mânaţi de o ideologie clară, nu au o viziune de ansamblu.”

- Consider că avem mai multă nevoie de stabilitate până la alegeri decât de o viziune de ansamblu pentru o lună. În plus, dacă eşti împotriva tehnocraţilor, atunci ar trebui să prezinţi şi alternative plauzibile (ex. oameni politici).

Îţi văd părerea construită după modelul “tehnocraţii sunt, practic, de vină pentru criză, politicienii nu-şi asumă responsabilitatea deşi politicul ar trebui să se implice mai mult în control şi apoi spui că intuiţia politică şi tehnicul / sistematicul / abilitatea se bat cap în cap”. Dacă am înţeles corect, atunci permite-mi să punctez.

1. Specula economică este un rezultat al sistemului capitalist, care a fost instaurat în simbioză cu democraţia deoarece el a câştigat drepturile sistemului din SUA ca fiind unul viabil, fiind învinsă Uniunea Sovietică de către sistemul economic propriu, ineficient. Aşadar nu acuza viciile specialiştilor într-un domeniu a cărui structură garantează căderea în lăcomie prin permisivitatea de care dă dovadă (plus faptul că este susţinut politic). Dacă n-ar fi fost susţinut, ar fi existat variante. Dar nu le văd pe aproape. Aşadar, implicarea politică de care vorbeşte există, dar nu e favorabilă schimbării.

2. Politicienii îşi pot asuma responsabilitatea doar dacă pot crea unitate şi nu încalcă interesele altora (putem vorbi despre multe valori democratice). În plus, nici un sistem nu este schimbat în timpuri liniştite, cel mult evoluează. Schimbarea are nevoie de criză. Dar ieşirea din criză cere eficienţă şi specialişti. Asta se şi întâmplă. Tehnocraţii sunt puşi pentru a scoate din starea problematică şi se adaptează, fără piedici ideologice, situaţiei. Doctrinele politice sunt prea inflexibile pentru a fi considerate argumentabile. Deşi, într-adevăr, avem nevoie de o imagine de ansamblu care să ne integreze geopolitic, dar nu o auzim descrisă şi nu o vedem propusă şi nici nu va exista dacă ne bazăm doar pe clasa politică din România.

3. A folosi tehnocraţi e o dovadă clară de abilitate politică, deoarece intuiţia reclamă necesitatea specialiştilor.

4. “De aceea, poate nu ar fi rău să distingem şi noi, asemenea grecilor, între techne şi episteme. Dacă am face asta, cu siguranţă nu am mai vorbi de tehnocraţi în domenii ca economia sau dreptul, ci mai mult despre epistomologi. Şi aici închid paranteza referitoare la descrierea categoriilor.” – sper că nu îţi bazezi toate argumentele pe faptul că este folosit greşit termenul de “tehnocraţi” în locul celui de “epistemologi”. Hai să facem diferenţa, în aceeaşi ordine de idei, dintre un inginer şi un cercetător, puşi în fruntea statului.

Nici una dintre cele doua categorii nu cred ca isi doreste sa conduca lumea [cel putin nu in mod direct]. Tribunalele [de exemplu CEDO] deplang de fiecare data cand trebuie sa ia o decizie in locul legislativelor [sau statelor membre], pentru ca acestea refuza sa dezbata, sau sa ajunga la un consens. Economistii, de asemenea, si-ar dori in visele cele mai frumoase mai putine variabile si mai multa siguranta rezultata din deciziile clare si la obiect ale legislatorilor.

Aceasta nu se intampla. De ce? Raspunsul poate sta in interes, neintelegerea problemelor, coruptie etc.

Dar poate la mijloc este o problema mult mai simpla: societatea, in starea sa actuala, este antagonizata pe mai multe axe [bogati-saraci; angajatori-angajati; angajati-pensionari etc.] care reprezinta tot atatea potentiale “majoritati” si “opozitii”.

De multe ori, insa, o decizie care ar parea clara dintr-un punct de vedere ne dezavantajeaza din altul.

Combinand cele doua, rezulta o dorinta clara de lipsa de actiune.

In vidul ramas, este normal ca deciziile sa fie luate de juristi si de economisti, prin simplul motiv ca ei trebuie sa decida asupra lucrurilor de pe o zi pe alta, fara amanare.

Ca atare, nu cred ca ar trebui sa-i damnam pe tehnocrati – care fac lucrurile sa mearga macar previzibil si oarecum fluid, ci trebuie sa gasim moduri mai bune de reprezentare si de dezbatere pentru a putea descalci firul problemelor asupra carora polis-ul trebuie sa decida.