La vremuri noi, aceiasi ei
Vorbeam în ultimele articole despre nevoia unei reconfigurări doctrinare a partidelor politice din România şi despre posibilitatea unui schimb de ştafetă între generaţii. Firesc în condiţiile unei clase politice care trăieşte numai prin intermediul televiziunilor, partea de schimbare doctrinară din discursul actual s-a consumat repejor, câteva cuvinte mestecate pe la talk-show-uri, devenite brefe în paginile interioare ale ziarelor încă tipărite.
La PDL s-a ajuns la concluzia că trebuie schimbat numele şi sigla. Trandafirii nu sunt buni, semn al decadenţei socialiste. Ei trebuie înlocuiţi cu un semn politic liberal sau creştin-democrat. Şi gata reforma. De altfel, este cumva logic ca strategia câştigătoare să nu se schimbe. Or, PDL a câştigat în ultimii ani cam tot ce era de câştigat. Sigur, în 2014, nu-l va mai avea pe Traian Băsescu vârf de lance, dar până atunci e timp berechet de huzur şi voie bună. Cât despre persoane, e normal ca apropiaţii preşedintelui din campania electorală să aibă de câştigat – de unde siguranţa de sine a lui Sever Voinescu sau Cristian Preda.
La PNL, se face un Congres, doar-doar Crin Antonescu este reconfirmat. Dureroasă practică din trecutul PSD: să facem alegeri cât timp avem the upper hand şi adversarul intern nu s-a coagulat. Crin Antonescu se foloseşte cam de aceleaşi practici pentru care îl critica pe Călin Popescu Tăriceanu anul trecut. Lberalii însă nu-şi pun deloc problema lipsei de mesaj pe palierele importante (economic şi social) şi a precarităţii purtătorilor de mesaj. Au un singur comunicator bun: Antonescu. Cumva, repetă evoluţia PD din 2000 încoace, numai că liderul liberal provine, totuşi, dintr-un alt plan, uşor mai ascetic şi sensibil mai intelectual. Or, astea sunt deficienţe în procesul de relaţionare directă cu electoratul românesc.
I-am lăsat la urmă pe social-democraţi. Pentru că, deşi în opoziţie, ameninţaţi de oracolele de televiziune de iminenţa imploziei, despre PSD se discută cel mai abitir. Spumoşi, atât de mulţii lideri ai PSD au devenit vedete de televiziune, s-au tabloidizat şi se simt victime permanente ale unor conspiraţii externe. Există două feluri de a pune problema: în modul lui Năstase şi în cel al lui Vanghelie. După ce a fost mazilit în 2006, Adrian Năstase a trebuit să se reinventeze. Pe de o parte, a devenit blogger, pe de altă parte, a încercat construirea unei spațiu pentru dezbatere ideologică şi politică. În particular, ambele i-au reuşit de minune. Blogul i-a confirmat încă o dată importanţa politică (este cel mai citit blogger politic) şi i-a permis să comunice atunci când toate uşile sunt închise. Cele petrecute în fiecare joi la Fundaţia Titulescu, legăturile puternice cu Institutul Ovidiu Şincai şi multele cărţi lansate în această perioadă l-au menţinut în formă pe omul politic Adrian Năstase şi dau speranţe despre un alt fel de a pune problema în PSD şi dinspre PSD. Metoda Vanghelie este una axată pe persoane şi pe importanţa ocupantului unui scaun sau al altuia. Paradoxal, această metodă este mai democratică, dar mai ineficientă comunicaţional.
Un cuvânt şi despre media: acestea nu încearcă să ajute sub nicio formă impunerea dezbaterii ideologice – pentru că este uneori sterilă, nu foarte atractivă, uşor mai intelectualistă, implicit nu pentru oricine. De aceea, ceea ce vedem acum este lupta pentru putere între diverse persoane. Atunci când distinşilor formatori de opinie din media li se aduce reproşul prostirii poporului cu televizorul, apar invariabil două argumente-stereotip: pe de o parte, asta este ceea ce vrea telespectatorul, pe de altă parte, asta este ceea ce oferă purtătorul de mesaj politic. Sigur, ambele argumente sunt parţial incorecte. Pe de o parte, media nu mai fac niciun efort ca să ofere telespectatorului şi un grad de instrucţie mai ridicat. Pe de altă parte, atunci când cineva vorbeşte despre ideologie, este fie luat peste picior, spunându-i-se să lase bla-bla-ul deoparte, fie constrâns să treacă în paradigma discuţiei despre persoane. Caz concret: Adrian Năstase, care aparent nu discută despre persoane şi nu e tranşant – nici până acum nu ştim foarte clar dacă va candida pentru şefia PSD sau nu.
Una peste alta, se pare că deocamdată trebuie să ne mulţumim cu nivelul actual al dezbaterii politice.
Sursa foto: cndls.georgetown.edu
Despre autor: Cristian Calugaru
Va puteti abona prin 
RSS
