Nici o sesiune fara motiune
Bucureşti, 40˚ C. Boc rezistă titrează un articol din Jurnalul Naţional. Dincolo de trimiterea la o reclamă la fixativ care ne smulge un zâmbet ironic, acest titlu rezumă într-o manieră comică rezistenţa guvernului condus de Emil Boc în faţa atacurilor repetate ale opoziţiei. Ironia este cu atât mai mare cu cât vorbim despre primul guvern demis printr-o moţiune de cenzură, resuscitat apoi de preşedintele Traian Băsescu.
Totuşi, faptul că în urma moţiunii de marţi 15 iunie actualul guvern a supravieţuit nu este meritul premierului, ci al persoanei care a urmărit din umbră desfăşurarea evenimentelor – Traian Băsescu. Şi dacă preşedintele a punctat în această bătălie cu opoziţia, prim-ministrul Emil Boc a pierdut încă o dată la capitolul legitimitate. Diferenţa de opt voturi care i-a asigurat supravieţuirea este suficient de fragilă cât să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte susţinerea pe care Cabinetul său o mai are în Parlament.
Votarea moţiunii de cenzură Opriţi genocidul social a scos, totodată, la iveală neînţelegerile din PDL şi incapacitatea partidului de la putere de a-şi convinge membrii să voteze împotriva moţiunii opoziţiei. De altfel, declaraţiile unora dintre membrii PDL din ultimele săptămâni nu fac decât să surpe din interior legitimitatea Guvernului Boc.
Dar poate aspectul cel mai important care s-a observat în cadrul evenimentelor de marţi este distanţarea dintre agenda cetăţenilor şi agenda guvernanţilor. În timp ce oamenii protestau lângă Palatul Parlamentului împotriva măsurilor de austeritate pe care Guvernul urmăreşte să le pună în aplicare, premierul vorbea despre curajul Cabinetului pe care îl conduce de a fi fost primul care a adus în discuţie tăierea pensiilor speciale. Mai mult, potrivit unei declaraţii dată de Emil Boc cu o săptămână înainte de votarea moţiunii, Victor Ponta este baronul pensiilor de lux.
Prin argumentele invocate, Emil Boc încearcă deturnarea discuţiei dar şi aplicarea unei politici de tip divide et impera . Această politică aplicată de multe ori de către reprezentanţii PDL sub forma diferitelor clivaje – graşi vs. slabi, bogaţi vs. săraci – nu a mai dat roade şi în cazul acesta. Iminenţa punerii în aplicare a măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare i-a făcut pe oameni insensibili la mesajele guvernanţilor.
În acest context, victoria din 15 iunie a Guvernului în faţa opoziţiei este una pur formală. Şi se pare că mai mult aspectele formale precum şi deţinerea pârghiilor puterii menţin actulalul Cabinet în funcţie. Deşi există presiune din partea străzii, aceasta nu este suficient de puternică datorită numărului mic de oameni care mai cred în rezultatul protestelor. Sorţii de izbândă a celei de-a doua moţiuni anunţată de PSD nu par a fi mari.
Se creează, astfel, o ruptură între guvernanţi şi guvernaţi. Declaraţia Elenei Udrea, deşi îndreptată ulterior de Emil Boc, este exemplul cel mai ilustrativ al acestui fapt. Moţiunea de cenzură se reduce la o bătălie pur politică între opoziţie şi putere. Componenta socială este omisă. Revendicările protestatarilor nu îşi au locul în cadrul acestui război politic.
Sursa foto: România Liberă
Despre autor: Florenta Toader
Va puteti abona prin 
RSS
1. Eu am mai spus în urmă cu ceva vreme că domnul Boc, din punctul de vedere al lui Traian Băsescu, stă bine ca Premier până când sunt implementate măsurile. Și da, se va lăsa cu demiteri pentru ceilalți miniștri.
2.1. Apropo, câți țin minte că împotriva moțiunii de cenzură care a avut succes (înainte de prezidențiale) domnul Boc folosea exact același mesaj “vor să-și păstreze pensiile nesimțite / de lux” ? Chiar în contextul actual, în care acea sintagmă are un sens profund cinic, luptându-se cu pensii mari în timp ce taie pensiile mici, el încă o folosește. Oare o fi având eficiență atât de mare, atemporală ? Și dacă e atemporală, înseamnă că pensiile “de lux” (nu au fost și) nu vor fi niciodată micșorate.
Apropo de divide et impera, priviți la certurile dintre Antonescu – Năstase (Ponta). Și asta în timp ce nimeni nu vine cu alternative. E luptă oarbă pentru putere, nu pentru a rezolva o situație. Și din motivul acesta Traian Băsescu va mai câștiga o bătălie.
2.2. Poziționarea lui Antonescu (PNL) este una interesantă, poate mai bună decât a PSD-ului. Pentru că el a spus “voi accepta să fiu Prim-ministru dacă voi avea PNL în cabinet și vom pune în aplicare propriul program”. Se traduce în “știu că nu se va întâmpla, dar mă poziționez superior celorlalți”. Acum, desigur, depinde mereu și de cât de clar poate fi transmis mesajul. În tabăra PSD, ei insistă cu ideea de opoziție completă în speranța de a se așeza pe valul nemulțumirilor publice. Ceea ce este ok, ținând cont că miza sunt alegerile legislative, care sunt organizate pe bază uninominală, care conduce spre sistem bipartidist. E bine să fii în lupta principală. Dar dacă pierzi ? Dacă de fapt îți demonstrezi pentru a suta oară impotența politică ? E riscantă situația, dar ei sunt blocați în opoziție ideologică, nu prea au alternativă. Asta în timp ce PNL poate înlocui, progresiv, PD-L. Dar asta doar dacă se va reuși o negociere între PNL și eșalonul 2 PD-L, care au structuri calitative asemănătoare. Vom vedea.