PSD incotro?
Înfrângerea lui Adrian Năstase în 2004 a însemnat, pentru mai toţi social-democraţii, un moment de derută, o greşeală de pilotare, un eveniment nefericit de parcurs în drumul mesianic al acestui partid pentru România membră a Uniunii Europene şi a NATO. Înfrângerea lui Mircea Geoană în 2009 înseamnă mai mult pentru PSD: 9 ani de opoziţie din 10 posibili (nu cred în varianta în care Traian Băsescu ar putea desemna un premier de la PSD în 2012) şi trecerea pe locul doi ca importanţă.
Partidul Democrat, dacă-şi va duce acest mandat la bun sfârşit, va fi guvernat mai mult în România decât PSD. Din punct de vedere organizatoric, a trecut de mult în faţa PSD, din care a rămas doar mitul lui Octav Cozmâncă. Condus cu o mână de fier, PDL va acapara mai abitir ţara decât a făcut-o PSD-ul lui Adrian Năstase între 2001 şi 2004. Semnele sunt deja acolo: de la formula de Buget împărţit în funcţie de apropierea de El Maximo, la disponibilizările cu iz politic ce vor avea loc în 2010. Deja se aude că multe femei de serviciu de prin instituţiile publice sunt membre cotizante ale partidului flăcării portocalii.
Ce le rămâne social-democraţilor de făcut? Paradoxal, ceea ce sunt aproape convins că nu pot să facă. Să se reformeze doctrinar şi să se concentreze mai puţin pe lideri şi pe conducători. Întotdeauna am fost de părere că de undeva din acest colţ de Europă se poate cugeta asupra concretitudinii lumii înconjurătoare în ansamblu. Tocmai pentru că meandrele concretului sunt mai dense decât oriunde altundeva, nevoia unei gnoseologii asupra felului în care ar trebui să arate societatea este cu atât mai mare. Nu mă aştept la un manifest al Partidului Socialist, nu mă aştept la un lider român al Internaţionalei Socialiste, dar măcar un model politic, social şi economic socialist pentru România tot aş vrea să văd. Când problemele României contemporane sunt atât de contondente pentru spinarea omului de rând, numai o gândire critică şi un model coerent (măcar teoretic) poate reda azimuturile axiologice unei societăţi aflată în plină degradare morală.
De aceea, cred, aşa cum am tot spus în ultimele articole de pe acest blog, că nevoia construirii unei ideologii adaptate momentului este absolut necesară stângii politice, din România şi de aiurea. Nimeni nu mă va putea convinge vreodată că omul raţional poate alege un model politic, social şi mai ales economic care se prăbuşeşte în sine, aşa cum este neoliberalismul capitalist. Trăim cea mai profundă criză economică din perioada interbelică şi până acum, mai toţi liderii politici ai acestei lumi sunt respinsi de către proprii electori, iar diferenţele dintre culturile de consum sunt tot mai mici. Cu toate acestea, dreapta politică a reuşit o victorie absolut răsunătoare în vara anului 2009. Înseamnă, de bună seamă, că stânga politică nu mai este capabilă să producă alternativa unei lumi noi.
Stigmatul comunismului eşuat şi mitul capitalismului progresist sunt elemente complementare care transformă orice încercare de a pune egalitatea deasupra libertăţii într-un element de recuzită de mucava. Or, socialismul contemporan trebuie să se construiască dincolo de sentimente proprii de vinovăţie.
Revenind în zona mai concretă a PSD, acest partid trebuie, aşa cum corect observa Adrian Năstase, să-şi accepte şi bunele şi relele din trecutul său. Nu este suficient însă, trebuie să mai construiască un model complex pentru viitor.
Politic, trebuie să propună o nouă formulă de stat: o nouă Constituţie (logic ar fi să meargă spre parlamentarism), un nou sistem electoral, o nouă organizare administrativ teritorială, un model de comunicare şi conclucrare instituţională. Economic, ar trebui să atace (şi deja există elemente concrete, deşi superficiale) modelul economic actual din România: avem nevoie de o implicare mai mare a statului în economie, avem nevoie de nişte legităţi mult mai concrete care să protejeze cetăţeanul de efectele perverse ale economiei de piaţă nereglementate, avem nevoie de un sistem fiscal mai flexibil, adaptat capacităţii fiecăruia de a produce, dar şi de a plăti impozite etc. În final, avem nevoie de o asanare morală a acestei societăţi. Elitele noasttre sunt rezultatul tranziţiei, rezultatul impresiei foarte bune pe care fiecare om o are despre sine şi despre cei apropiaţi lui. Din păcate, cercul elitelor este închis, iar penetrarea sa de către persoane din exterior nu se poate face decât străbătând aceeaşi cărăruie iniţiatică, în final, omul nou ajungând exact în acelaşi loc precum cei care sunt deja acolo. Avem elite de consum, prea puţin ascetice pentru a se dărui mai mult celor din rândul cărora provin, decât sinelui hedonistic.
În planul concretului, PSD trebuie să se reconstruiască pe principii noi şi, pe cât posibil, pe oameni noi. Mai mult ca niciodată au nevoie de un mesaj convergent, pe care să-l transmită toţi, conform unei ideologii. Nu mai trebuie să cadă în zona strategiilor mărunte sau a tacticilor punctuale, ca să câştige puţină speranţe. Consecvenţa este cea mai bună armă pe care o poate avea acest partid. Împrumutând absurd de la Honorius Prigoană, sper ca viitorul preşedinte al PSD să spună: „Punct. Şi de la capăt”.
Sursa foto: www.zazzle.com
Despre autor: Cristian Calugaru
Va puteti abona prin 
RSS
Din pacate pentru acest partid, eu nu vad o solutie in persoana lui Adrian Nastase, ma refer la eventualitatea in care acesta ar ajunge presedinte PSD. Diaconescu pare mai promitator sa realizeze o adevarata reforma a partidului, un pas spre viitor si nu o intoarcere la ce a fost pana acum pentru ca este limpede pentru toti ca ceea ce a fost psd pana acum nu a fost nicidecum suficient. Totusi, chiar daca Diaconescu ar fi o solutie, acesta nu va avea sustinerea necesara sa ajunga presedinte. Hm… ce ziceti de Mitrea candidat la prezidentiale in 2012? Mie mi se pare o gluma proasta. Partidul asta duce lipsa de oameni proaspti, capabili si nepatati de nici un scandal de corupti.
Privind cu oarecare distanţare, PSD mai are doar şansa de a se reinventa. În rest, a trecut prin prea multe eşecuri ca să mai poată spera la o revenire spectaculoasă în întâietatea politică. Unora le este încă greu să înţeleagă inteligenţa mişcărilor politice recente, de a se aduce în discursul public ezoterismul şi superstiţiile pentru a scuza incompetenţa. Nu ştiu despre ce rescriere a teoriei partidului socialist se poate vorbi atât timp cât membrii par să aibă interesul de izgoni ultima urmă de seriozitate. Şi nu ştiu asupra cui are mai mare impact “teama flăcării violet”, asupra fanilor OTV şi Taraf sau asupra celuilalt procent ?
Cu privire la articol, este frumos şi util să discutăm despre crearea unei noi direcţii, dar cât ţine de oameni, tot ce am citit este o referire la Honorius Prigoană. Hai să vedem şi cu ce materiale brute se lucrează, înainte de a se dori reconstruirea.
Adrian Năstase a pierdut şi nu a pierdut cu scopul unui profit eventual, ci pur şi simplu a ratat o oportunitate. În paradigma logică şi cel mai bun rezultat al său de acum încolo va fi în mintea tuturor doar un locul 2. Domnul Diaconescu este un politician prezentabil, dar dacă nu dă dovadă de putere politică, degeaba. Pe final îmi permit o ironie, dar ţinând cont de tipologia omului de succes din România, mă surprinde că până acum nu am avut parte de un lider cu musteaţă.