Referendum pentru flacăra violet
Există o modă, o tendinţă, o culoare preferată în politica românească, a ajuns pe site-ul unei instituţii publice, pe bloguri, în stema ţării, a captat atenţia presei internaţionale şi ajunge acum şi în Biserică. Din ce în ce mai multă lume aderă la violet. Violetul este un curent de masă, nimeni nu ştie exact ce simbolizează, tinzi să înclini că este ceva vrăjitoresc, ceva păgân în esenţă, însă există voci care cred exact contrariul, şi anume că este culoarea lui Iisus. Stareţul catedralei din Cluj, călugărul Dumitru, susţine că violetul este o culoare veche în obişnuinţele bisericeşti, folosită adesea în preajma Paştelui.
Dacă ortodoxia este o credinţă împărtăşită de un întreg popor, deci care ne reprezintă, am putea spune că ne reprezintă şi violetul? Şi până la urmă cine ar fi pro şi cine contra schimbării fundalului albastru al stemei în violet? Ei bine, eu aş fi pro, pentru că această culoare a ajuns să însemne foarte mult pentru noi ca întreg popor. În contrast, nimeni nu mai ştie ce simboliza albastru. Oricum, este o simbolistică învechită, ar trebui să aducem simbolurile naţionale în contemporanitate, nu este de mirare că nimeni nu mai crede în ele dacă valoarea lor s-a pierdut pe drum. Aşa că nu ar fi rău să ne innoim simbolurile, ci, din contra, ar fi un semnal că noi, românii, am evoluat, am trecut la o altă etapă, nu mai suntem aceiaşi ca acum o sută de ani. În plus, până şi trecerea de la albastru la violet reprezintă în sine o evoluţie, ca să scoţi violet din albastru trebuie să adaugi ceva, roşu, de unde apare ideea de plus, poporul român a reuşit să aducă un plus unui simbol naţional.
O propunere ar putea fi referendum pentru schimbarea culorii de fundal a stemei. Secuii şi-au ales o nouă limbă oficială, iar minoritatea germană o revendică pe Herta Muller (româncă de origine germană sau cetăţean german de origine română?). Noi ce facem? Pierdem teren. În acest context, flacăra violet a apărut de nicăieri în viaţa noastră şi se înfiripă următoarea întrebare: ce facem cu simbolurile noastre? Dar cu valorile naţionale? Ce facem cu noi?
Este clar, avem o problemă (pe lângă criză economică, autostrăzi şi alte teme mărunte de dezbatere), ne confruntăm cu o criză de identitate, iar valorile noastre îşi pierd din legitimitate. Referendumul pentru schimbarea coloristicii stemei este o glumă, însă adevărata hibdar este o problemă şi mai profundă care vorbeşte despre noi în procesul devenirii şi, mai ales, despre unde am ajuns acum, când valorile noastre ne sunt străine…
Ca încheiere, încă un caz de reflecţie: este corect să vorbim despre flacăra violet sau oare nu ar fi mai bine dacă adjectivul s-ar acorda în gen cu substantivul? Este meritul lui Viorel Hrebenciuc că a introdus acest concept în topul preocupărilor jurnaliştilor despre marketingul politic românesc şi tot el a consacrat formulă eronată în opinia publică, iar noi, ceilalţi, nu am făcut decât să persistăm în eroare. Este interesant cât de mult a pătruns în limbajul cotidian şi cum a anihilat regulile limbii române. Magic, nu? Sau ezoteric?
Sursa foto: Connoisseur533
Despre autor: Catalina Grigorasi
Va puteti abona prin
RSS


Email 

Ah.. flacăra violentă.. ți-aș scrie un imn. Dar ar fi
hibdar. Trebuie spus totuși că puterea politicienilor de a impune tendințe culturale de magnitudine națională este interesantă. Reprezintă o deschidere, o transparență care poate fi benefică imaginii politicului. În același timp, nu poate fi ignorată tendința ‘paparazzoasă’ a presei de specialitate. Știrile sunt senzaționale din toate motivele greșite. Cum era cu autostrada ? Nici un kilometru anul acesta ?
Oricum, ar putea fi mai rău. Atunci când s-a dezvoltat expresionismul în Germania unii erau de părere că trebuie să fii împușcat dacă pictezi cerul violet.
Este mai simplu sa umpli spaţiul media vorbind despre flacăra violet, decât să abordezi problema autostrazilor sau a spitalelor din Romania care nu au fonduri si personal medical specializat(asta iar necesită bani…). Practic, toata lumea poate sa vorbesca despre energie violet.