Saptamana patimilor pesediste
Mircea Geoană a pierdut tot ce se putea pierde când vine vorba de bătălii electorale: personal, localele din Bucureşti din 2004 şi prezidenţialele din 2009; ca preşedinte de partid, parlamentarele din 2008 (au obţinut mai puţine mandate ca PDL), europarlamentarele din 2007 şi din 2009 (în 2009 au făcut egal, dar PDL are cu un reprezentant mai mult, PC având şi ei un europarlamentar), ba chiar şi multe din primării la localele din 2008. Mai mult decât atât, mereu a fost descris de media ca un lider slab, fiind probabil cel mai caricaturizat personaj politic al ultimilor ani (la egalitate cu Marian Vanghelie). Pe nesimţite însă (no pun intended), a reuşit să instaureze un haos generalizat în interiorul partidului, care, după câte se pare, îl avantajează acum profund. Vorba poetului: „Din haos, Doamne, am apărut”.
În aceşti cinci ani de mandat Geoană, PSD a decăzut, a cedat întâietatea, şi-a pierdut ultima fărâmă de gândire doctrinară, s-a convulsionat de mai multe ori decât un epileptic băutor de cola şi a sfârşit, extrem de previzibil, în opoziţie, presat la mantinelă de partidul lui Traian Băsescu. Dar Mircea Geoană este un diplomat desăvârşit – a reuşit să echilibreze întotdeauna taberele din partid în favoarea sa. Nu contează că oamenii cu care a plecat la drum (Grupul de la Cluj şi Miron Mitrea) îi sunt acum împotriva, şi-a făcut acum alţi aliaţi. Acest echilibru fragil îl pune şi acum în postura de a fi favorit pentru un nou mandat.
Mă tem ca nu cumva să câştige exact ca Traian Băsescu: pentru că unul dintre contracandidaţi nu a avut susţinere (partid), iar celălalt a fost prea slab. Mircea Geoană poate câştiga doar pentru că Adrian Năstase este prea autoritar şi mulţi se tem că nu vor mai putea spune tot ce le trece prin capetele lor luminate, doar pentru că Miron Mitrea pare teleghidat din zone portocalii, doar pentru că Victor Ponta pare încă un puber politic pe lângă mulţi dintre dinozaurii aflaţi încă la conducere prin judeţe sau pentru că onor domnul Diaconescu nu are suficientă susţinere într-un partid care s-a săturat de diplomaţi (dar nu de domnul Geoană!). Sigur, să nu nedreptăţim pe nimeni, la asta se adaugă şi organizarea foarte bună a domnului Vanghelie, cel care nu îl iubeşte pe domnul Geoană, ba chiar, aşa, între şase ochi, îi mai trage şi-o înjurătură, ca să ştie lumea că dumnealui a făcut şcoala vieţii pe bulevard şi, la o adică, nu este diplomat.
Totuşi, nu s-a jucat încă. Meritul este al eternului Ion Iliescu, cel care, într-un gest final, îşi repudiază copilul, ameninţând partidul, cu toţi oamenii din el care îl susţin pe Mircea Geoană, că-l dezmoşteneşte dacă va continua pe acest drum. Aşa cum spunea Cristian Tudor Popescu, acesta a fost un semnal de la unul dintre puţinii oameni cu principii (degradate în convingeri) din PSD. Mai mult decât un semnal, a fost o zdruncinătură zdravănă pentru cei care-şi frecau palmele în aşteptarea momentului când arbitrul (care era reprezentat chiar de ei, iar aici Adrian Năstase are perfectă dreptate) îi declara câştigători prin knock-out din primul tur. A urmat Ilie Sârbu, un politician nu strălucit când vine vorba de a aduna voturi pentru partid, dar, totuşi, destul de echilibrat. Apoi Liviu Dragnea, cel care a văzut, pe semne, foarte bine că partidul chiar se poate rupe (dacă nu dezintegra). Apoi Cristian Diaconescu, primvice dimineaţa şi retras seara, pentru ca apoi să şi candideze la şefia partidului. E cam cât de-o masă critică serioasă, care însă, pentru a avea o şansă reală, trebuie să se pună de acord în aceste zile – de preferat până mâine când expiră termenul pentru înscrierea candidaturilor. Şi, surpriză!, Vanghelie spune că va avea 124-125 de delegaţi. Nimic nu garantează victoria frontului anti-Geoană, dar măcar ni se sugerează că va avea loc o luptă, că e rost de ceva floricele de porumb în faţa televizorului, că vom auzi şi critici de la tribuna Congresului. Mai sunt şi alţii care spun că nu e gata: aici şi aici.
Sigur, faţă de aşteptările noastre din trecut, sfârşim rău, discutând tot despre persoane fizice, cum îi place primarului de la 5 să spună. Mă tem însă ca nu cumva să fim dependenţi de anumiţi oameni pentru a fi în postura de a vorbi despre idei. Căci altfel, în era goagăl, ştim care va fi rezultatul alegerilor din 2012, când flacăra violet va lovi iar. Astăzi este joi, Adrian Năstase şi-a nuanţat ideea de a renunţa la candidatură şi, după unele surse, se prezintă în Kiseleff cu o cravată mov.
Despre autor: Cristian Calugaru
Email 
Va puteti abona prin 
RSS
Foarte amuzant finalul, se pare ca politicienii nostri sunt mai superficiali decat babele din vecini, insa unora se pare ca flacara violet se poarta noroc. Cat despre PSD, nu vad nici un viitor daca il aleg tot pe Geoana.A ratat si in trecut sa faca o reforma coerenta in PSD, cine garanteaza ca va veni acum cu o solutie si cu un plan strategic pentru viitor? Mai de graba ar candida Vanghelie ca sa vedem cat de multe proiecte de viitor are de oferit acest personaj remarcabil al sectorului 5.