Comentarii la: Schimbarea la fata a lui Ion Cristoiu http://www.masteratpolitic.ro/analiza-politica/schimbarea-la-fata-a-lui-ion-cristoiu/ Thu, 07 Jul 2011 11:32:05 +0000 hourly 1 http://wordpress.org/?v=3.2.1 De către: Cristian Calugaru http://www.masteratpolitic.ro/analiza-politica/schimbarea-la-fata-a-lui-ion-cristoiu/comment-page-1/#comment-279 Cristian Calugaru Mon, 13 Jul 2009 08:54:55 +0000 http://www.masteratpolitic.ro/?p=764#comment-279 Există, de multe ori, un miraj al facilului atunci când facem aprecieri despre o persoană. În cazul de faţă Ion Cristoiu. Pot spune că nici eu, la nivel personal, nu apreciez prea tare editorialele "maestrului". Amestecul dintre diatribă şi pseudoanaliză mi se pare obositor, mai ales că mai mereu reia cele spuse cu alte ocazii. Cel puţin atunci când era invitat permanent la Sinteza zilei nici nu mai trebuia să citesc editorialul pentru a şti ce a spus acolo. Dincolo de asta, însă, pot aprecia felul în care scrie proză. Chiar dacă uşor brutal, încearcă să copieze un stil sadovenian, aş spune. Personajele sale sunt unidimensionale şi adesea puse în posturi consistente cu dificultăţile pe care le-ar putea avea un om oarecare din Găgeşti, fie că relatările sunt din perioada comunistă sau din prezent. Scriituare e, deci, o chestie de gust. Pe de altă parte, Cristoiu nu cred că a fost atât de apreciat pentru felul în care scrie, pentru ideile sale, cât pentru tendinţele pe care le-a impus şi felul în care a reuşit să construiască o redacţie. Nu am lucrat atât de mult la gazetă încât să-mi dau seama de construcţia relaţiilor sociale. Iar pe cele profesionale le-am trăit relativ neplăcut, dar asta e altă discuţie... Or, cred eu, Cristoiu a ştiut să reglementeze toate aceste aspecte. Ne place sau nu, Antenele şi Jurnalul naţional (singurul ziar care încă se mai vinde) sunt în bună măsură creaţia lui Cristoiu. Cel puţin pentru Jurnalul naţional, Ion Cristoiu a făcut inclusiv formatul sau ideea suplimentelor zilnice. Deci, din acest punct de vedere, putem să-l apreciem pe "profesorul de jurnalism". Voi merge acum la argumentul de fond pe care îl vehiculezi pentru metamorfoza lui Ion Cristoiu. Am mai auzit povestea cu TVR şi mărturisesc că acum, mai mult ca-n alte dăţi, nu o cred. Am trei argumente: 1) Dacă şi-ar fi dorit cu atâta ardoare să ajungă şef la TVR, ar fi obţinut acest hatâr - fie pe perioada lui Năstase, pe care l-a lăudat, fie pe prima perioadă a lui Emil Constantinescu, fie pe vremea lui Tăriceanu (când l-au plasat acolo pesediştii pe Sassu). Mulţi i-ar fi făcut acest "cadou" minor, ca să-l aibă alături; 2) În niciun caz la TVR nu ar putea să dispună de resursele de care ar avea bunăoară parte la Realitatea Tv sau Intact. De ce să meargă acolo şi să fie înjurat, când talk-show-urile politice sau jurnalele de la TVR au început să scoată mai puţin rating decât Realitatea Tv, spre exemplu?; 3) Dacă aşa ar sta lucrurile cum spui tu, atunci ar fi prea pe faţă. Din momentul în care ar ajunge acolo, ar fi "înjurat" nonstop. Oricum, ar trebui ca asta să se petreacă înainte de prezidenţiale. Nu cred că Ion Cristoiu ar avea încredere în cuvântul preşedintelui, cum că l-ar pune după prezidenţiale. Mai degrabă, ca şi motivaţie intimă, eu aş miza pe un alt tip de vanitate. Chiar dublă: dorinţa de a fi în centrul atenţiei şi antagonismul permanent faţă de un personaj. Prima chestiune este rezolvată, că doar de-aia vorbim aici. A doua, însă, e mai complicată. Există două scenarii: Băsescu câştigă sau pierde în toamnă. Dacă Băsescu câştigă, atunci poate sta liniştit - înjurăturile ar fi în van. Până în 2014 nimeni nu se va mai gândi la potenţialul politic ulterior al preşedintelui. Va avea o vârstă înaintată (pentru un marinar însetat) şi va fi fost deja de 25 de ani la vârful politicii (cam mult chiar şi pentru el). Deci, Cristoiu nu ar putea să continue să-l înjure încă 5 ani. În cazul în care Băsescu ar pierde, atunci construcţia imagologică a lui Cristoiu, bazată pe antagonism, ar fi la fel de destabilizată. Ar trebui să înceapă să înjure pe cineva nou şi, în acelaşi timp, să nu fie inconsistent cu trecutul său apropiat. Or, nu-şi poate permite încă un an de penitenţă. La nivel intuitiv, se prea poate să se reîmpace cu Vântu - mai ales după restructurările şi reducerile de costuri de la Realitatea-Caţavencu. Sau poate va merge în zona Patriciu, mai ales că acesta pare a fi decis să-şi extindă trustul media (poate chiar cu o televiziune - se vorbeşte de fraţii Micula, cunoscuţi prin târg ca şi "chemical brothers"). Antagonismul pe care l-ar putea construi ar fi unul exclusiv gazetăresc în primă instanţă, până ar apărea un personaj politic care să-i repugne. Oricum, e rost de o nouă provocare. După fiecare ciclu electoral, Cristoiu a părăsit barca precedentă: în 1997 a plecat de la EVZ, în 2000 a părăsit Naţional, în 2004 Realitatea, iar acum e timpul să plece şi de la Intact. Există, de multe ori, un miraj al facilului atunci când facem aprecieri despre o persoană. În cazul de faţă Ion Cristoiu. Pot spune că nici eu, la nivel personal, nu apreciez prea tare editorialele “maestrului”. Amestecul dintre diatribă şi pseudoanaliză mi se pare obositor, mai ales că mai mereu reia cele spuse cu alte ocazii. Cel puţin atunci când era invitat permanent la Sinteza zilei nici nu mai trebuia să citesc editorialul pentru a şti ce a spus acolo.
Dincolo de asta, însă, pot aprecia felul în care scrie proză. Chiar dacă uşor brutal, încearcă să copieze un stil sadovenian, aş spune. Personajele sale sunt unidimensionale şi adesea puse în posturi consistente cu dificultăţile pe care le-ar putea avea un om oarecare din Găgeşti, fie că relatările sunt din perioada comunistă sau din prezent. Scriituare e, deci, o chestie de gust.
Pe de altă parte, Cristoiu nu cred că a fost atât de apreciat pentru felul în care scrie, pentru ideile sale, cât pentru tendinţele pe care le-a impus şi felul în care a reuşit să construiască o redacţie. Nu am lucrat atât de mult la gazetă încât să-mi dau seama de construcţia relaţiilor sociale. Iar pe cele profesionale le-am trăit relativ neplăcut, dar asta e altă discuţie… Or, cred eu, Cristoiu a ştiut să reglementeze toate aceste aspecte.
Ne place sau nu, Antenele şi Jurnalul naţional (singurul ziar care încă se mai vinde) sunt în bună măsură creaţia lui Cristoiu. Cel puţin pentru Jurnalul naţional, Ion Cristoiu a făcut inclusiv formatul sau ideea suplimentelor zilnice. Deci, din acest punct de vedere, putem să-l apreciem pe “profesorul de jurnalism”.
Voi merge acum la argumentul de fond pe care îl vehiculezi pentru metamorfoza lui Ion Cristoiu. Am mai auzit povestea cu TVR şi mărturisesc că acum, mai mult ca-n alte dăţi, nu o cred. Am trei argumente: 1) Dacă şi-ar fi dorit cu atâta ardoare să ajungă şef la TVR, ar fi obţinut acest hatâr – fie pe perioada lui Năstase, pe care l-a lăudat, fie pe prima perioadă a lui Emil Constantinescu, fie pe vremea lui Tăriceanu (când l-au plasat acolo pesediştii pe Sassu). Mulţi i-ar fi făcut acest “cadou” minor, ca să-l aibă alături; 2) În niciun caz la TVR nu ar putea să dispună de resursele de care ar avea bunăoară parte la Realitatea Tv sau Intact. De ce să meargă acolo şi să fie înjurat, când talk-show-urile politice sau jurnalele de la TVR au început să scoată mai puţin rating decât Realitatea Tv, spre exemplu?; 3) Dacă aşa ar sta lucrurile cum spui tu, atunci ar fi prea pe faţă. Din momentul în care ar ajunge acolo, ar fi “înjurat” nonstop. Oricum, ar trebui ca asta să se petreacă înainte de prezidenţiale. Nu cred că Ion Cristoiu ar avea încredere în cuvântul preşedintelui, cum că l-ar pune după prezidenţiale.
Mai degrabă, ca şi motivaţie intimă, eu aş miza pe un alt tip de vanitate. Chiar dublă: dorinţa de a fi în centrul atenţiei şi antagonismul permanent faţă de un personaj. Prima chestiune este rezolvată, că doar de-aia vorbim aici. A doua, însă, e mai complicată. Există două scenarii: Băsescu câştigă sau pierde în toamnă. Dacă Băsescu câştigă, atunci poate sta liniştit – înjurăturile ar fi în van. Până în 2014 nimeni nu se va mai gândi la potenţialul politic ulterior al preşedintelui. Va avea o vârstă înaintată (pentru un marinar însetat) şi va fi fost deja de 25 de ani la vârful politicii (cam mult chiar şi pentru el). Deci, Cristoiu nu ar putea să continue să-l înjure încă 5 ani.
În cazul în care Băsescu ar pierde, atunci construcţia imagologică a lui Cristoiu, bazată pe antagonism, ar fi la fel de destabilizată. Ar trebui să înceapă să înjure pe cineva nou şi, în acelaşi timp, să nu fie inconsistent cu trecutul său apropiat. Or, nu-şi poate permite încă un an de penitenţă.
La nivel intuitiv, se prea poate să se reîmpace cu Vântu – mai ales după restructurările şi reducerile de costuri de la Realitatea-Caţavencu. Sau poate va merge în zona Patriciu, mai ales că acesta pare a fi decis să-şi extindă trustul media (poate chiar cu o televiziune – se vorbeşte de fraţii Micula, cunoscuţi prin târg ca şi “chemical brothers”). Antagonismul pe care l-ar putea construi ar fi unul exclusiv gazetăresc în primă instanţă, până ar apărea un personaj politic care să-i repugne.
Oricum, e rost de o nouă provocare. După fiecare ciclu electoral, Cristoiu a părăsit barca precedentă: în 1997 a plecat de la EVZ, în 2000 a părăsit Naţional, în 2004 Realitatea, iar acum e timpul să plece şi de la Intact.

]]> De către: amvirdan http://www.masteratpolitic.ro/analiza-politica/schimbarea-la-fata-a-lui-ion-cristoiu/comment-page-1/#comment-278 amvirdan Sat, 11 Jul 2009 18:51:38 +0000 http://www.masteratpolitic.ro/?p=764#comment-278 Un comentariu aspru la adresa lui Ion Cristoiu: "Ion Cristoiu se numără, de ani buni, printre cei mai cititţi editorialişti din România. Iar asta fără să aibă talent literar deosebit sau intuiţii care să stârnească ecouri. Scrie sec şi (mai întotdeauna) corect gramatical. Se pretinde a fi un analist pentru că a început să-şi numeroteze ideile principale ale articolelor, încercând să acrediteze ideea de ordine în discurs. Nici pomeneală: textele sunt în continuare eteroclite, stufoase, uşor bâlbâite. De parcă autorul le-ar recita. Cristoiu a dorit să insinueze ideea că menirea sa, ca gazetar, este să fie întotdeauna la cuţite cu puterea. A şi mimat asta, destul de convingător. Cel neconvins a fost el însuşi. Pentru că, oricât ar încerca să înlăture senzaţia pe care o creează ca autor de înseilări publicistice, aceea de veleitar, îi este imposibil s-o facă. El şi-a dorit întotdeauna să devină nu scriitor, cum tot declară, ci conducător. A şi condus câteva publicaţii, mai mult cu ochii pe fătucele din preajmă (care, acum, la bătrâneţe, îi repugnă) decât pe textele subordonaţilor. A fost mereu dezordonat, deşi miează lecturi serioase şi disciplinate la Biblioteca Academiei. A apărut mult pe micile ecrane, deşi asta l-a dezavantajat mereu. Visul său a fost să ajungă preşedintele Televiziunii Române. A mărturisit-o, cu sfială, puţinilor săi apropiaţi ocazionali. Nu i-a ieşit. Nici Iliescu, nici Constantinescu, nici Băsescu n-au muşcat momeala. Şi şi-au luat porţia de atacuri. Acum, Cristoiu joacă o altă carte, socotindu-se, cu trecerea timpului, mai abil, mai viclean. Merge pe mâna Elenei Băsescu, pe care o votează ca un „om normal”, ce este. N-are cum crede ce spune, căci numai prost nu e. Dar încearcă. Elena Băsescu „e încă sinceră, firească în tot ce face şi spune”. Chiar aşa? Şi când spune, cu poticniri, ce-a învăţat, cu greutate, pe de rost? „N-a devenit acea odioasă maşinărie de vorbe şi fapte standard care e politicanul român de azi”. I-auzi! De parcă i-ar şi sta în putere să învârtă cuvinte... Cât priveşte ieşirile din standard, Cristoiu poate se referă la ieşirile la Bamboo, în Dorobanţi sau prin străinătăţuri, cu iubiţii. „Maestrul” se preface a nu fi aflat ceea ce presa europeană spune, cu amar amuzament: Elena Băsescu e o piţipoancă. Dar nu şi pentru Cristoiu. Mândrindu-se că are orbul găinilor, el susţine că „Elena Băsescu a decis să candideze independentă. Un gest dovedind bun-simţ, rar la copiii de şefi din România de azi.” Copii care însă n-au candidat. Şi n-au fost ajutaţi de însemnările de pe tablă ale lui Ionel Manţog, publicate de acelaşi „Jurnal naţional” care a publicat şi elucubraţiile mai sus citate. Faptul că nu se ştie pe banii cui, dar se ştie cu sprijinul cui, Elena Băsescu a bătut ţara, de la Petroşani, unde a fost sponsorizată de prietena Ritzi, până în Clujul care a văzut-o îmbrăcată în uniforma armatei române, îl determină pe Cristoiu să exclame cu mincinoasă încântare: „Asta denotă curaj, seriozitate şi, mai ales, amiţie de a dovedi că nu e un copil de bani gata”. Sigur, toate cele scrise de Cristoiu în amintitul articol se citesc cu greaţă. Dar lupu’ n-a înnebunit. El tot mai speră să-şi atingă visul, folosind-o drept momeală pe „fata lu’ tata”. Dacă Băsescu iese iarăşi preşedinte în toamnă, având în faţă cinci ani de mandat în care-şi poate permite să facă orice cu şi în ţara asta, de ce n-ar comite şi nerozia de a-l numi pe adulatorul fiicei sale în fruntea Televiziunii Române? Lupu’ nu e deloc nebun, ci numai şmecher. Fapt pentru care face pe prostul, sperând că-i va prinde bine. În fond, de ce n-ar lua-o şi el pe urma unor Ungureanu, Patapievici sau Avramescu, şi la cei 60 de ani împliniţi? De pierdut, n-are ce pierde. Pentru că, oricum, nici de câştigat n-ar mai avea ce." Un comentariu aspru la adresa lui Ion Cristoiu: “Ion Cristoiu se numără, de ani buni, printre cei mai cititţi editorialişti din România. Iar asta fără să aibă talent literar deosebit sau intuiţii care să stârnească ecouri. Scrie sec şi (mai întotdeauna) corect gramatical. Se pretinde a fi un analist pentru că a început să-şi numeroteze ideile principale ale articolelor, încercând să acrediteze ideea de ordine în discurs. Nici pomeneală: textele sunt în continuare eteroclite, stufoase, uşor bâlbâite. De parcă autorul le-ar recita.

Cristoiu a dorit să insinueze ideea că menirea sa, ca gazetar, este să fie întotdeauna la cuţite cu puterea. A şi mimat asta, destul de convingător. Cel neconvins a fost el însuşi. Pentru că, oricât ar încerca să înlăture senzaţia pe care o creează ca autor de înseilări publicistice, aceea de veleitar, îi este imposibil s-o facă. El şi-a dorit întotdeauna să devină nu scriitor, cum tot declară, ci conducător. A şi condus câteva publicaţii, mai mult cu ochii pe fătucele din preajmă (care, acum, la bătrâneţe, îi repugnă) decât pe textele subordonaţilor. A fost mereu dezordonat, deşi miează lecturi serioase şi disciplinate la Biblioteca Academiei. A apărut mult pe micile ecrane, deşi asta l-a dezavantajat mereu. Visul său a fost să ajungă preşedintele Televiziunii Române. A mărturisit-o, cu sfială, puţinilor săi apropiaţi ocazionali. Nu i-a ieşit. Nici Iliescu, nici Constantinescu, nici Băsescu n-au muşcat momeala. Şi şi-au luat porţia de atacuri.
Acum, Cristoiu joacă o altă carte, socotindu-se, cu trecerea timpului, mai abil, mai viclean. Merge pe mâna Elenei Băsescu, pe care o votează ca un „om normal”, ce este. N-are cum crede ce spune, căci numai prost nu e. Dar încearcă. Elena Băsescu „e încă sinceră, firească în tot ce face şi spune”. Chiar aşa? Şi când spune, cu poticniri, ce-a învăţat, cu greutate, pe de rost? „N-a devenit acea odioasă maşinărie de vorbe şi fapte standard care e politicanul român de azi”. I-auzi! De parcă i-ar şi sta în putere să învârtă cuvinte… Cât priveşte ieşirile din standard, Cristoiu poate se referă la ieşirile la Bamboo, în Dorobanţi sau prin străinătăţuri, cu iubiţii.

„Maestrul” se preface a nu fi aflat ceea ce presa europeană spune, cu amar amuzament: Elena Băsescu e o piţipoancă. Dar nu şi pentru Cristoiu. Mândrindu-se că are orbul găinilor, el susţine că „Elena Băsescu a decis să candideze independentă. Un gest dovedind bun-simţ, rar la copiii de şefi din România de azi.” Copii care însă n-au candidat. Şi n-au fost ajutaţi de însemnările de pe tablă ale lui Ionel Manţog, publicate de acelaşi „Jurnal naţional” care a publicat şi elucubraţiile mai sus citate. Faptul că nu se ştie pe banii cui, dar se ştie cu sprijinul cui, Elena Băsescu a bătut ţara, de la Petroşani, unde a fost sponsorizată de prietena Ritzi, până în Clujul care a văzut-o îmbrăcată în uniforma armatei române, îl determină pe Cristoiu să exclame cu mincinoasă încântare: „Asta denotă curaj, seriozitate şi, mai ales, amiţie de a dovedi că nu e un copil de bani gata”.

Sigur, toate cele scrise de Cristoiu în amintitul articol se citesc cu greaţă. Dar lupu’ n-a înnebunit. El tot mai speră să-şi atingă visul, folosind-o drept momeală pe „fata lu’ tata”. Dacă Băsescu iese iarăşi preşedinte în toamnă, având în faţă cinci ani de mandat în care-şi poate permite să facă orice cu şi în ţara asta, de ce n-ar comite şi nerozia de a-l numi pe adulatorul fiicei sale în fruntea Televiziunii Române? Lupu’ nu e deloc nebun, ci numai şmecher. Fapt pentru care face pe prostul, sperând că-i va prinde bine. În fond, de ce n-ar lua-o şi el pe urma unor Ungureanu, Patapievici sau Avramescu, şi la cei 60 de ani împliniţi? De pierdut, n-are ce pierde. Pentru că, oricum, nici de câştigat n-ar mai avea ce.”

]]>