Jurnal de campanie (III): Gestionarea unei crize
Dear diary, multa apa a mai trecut pe Suceava de la ultima noastra intalnire. Dar, bineinteles, trebuie sa ne onoram promisiunea de a continua acest serial util, speram noi (am inteles ca a batut OTV-ul pe intervalul orar 5:55-6:05 am). Si pentru ca succesurile nu fac rating, ne-am decis ca, si de data aceasta, sa va prezentam cateva esece de campanie.
Pentru inceput, erorile de comunicare. In urma cu o saptamana, am participat, in calitate de speakeri, la o scoala de vara organizata de un anume partid politic (nu spui care, sic!). Scopul nostru a fost sa tinem o mica prelegere despre rolul cercetarii sociologice intr-o cursa electorala. Acolo, i-am indemnat pe oameni sa priveasca sondajele de opinie ca pe un fel de partitura a campaniei, in functie de care se construieste intreaga axa de comunicare si organizare. Dar, in Romania, partiturile sunt optionale si, in mare masura, astfel de cercetari sunt realizate dupa ureche, de ai impresia ca ti le-au facut niste lautari. Vorbim, bineinteles, de cunoscutele sondaje facute pe genunchi, de niste companii special infiintate pentru perioada campaniei electorale. Bine, daca ai dare de mana, poti sa le eviti, dar cum majoritatea politicienilor investesc cat mai putin in cercetare, risti sa ti se bage pe gat o cercetare care mai mult te deruteaza, dacat te ajuta.
Acesta a fost si cazul nostru de la Suceava. Avand in vedere ca vorbim de alegerile uninominale, cel mai eficient ar fi fost un sondaj care sa reflecte realitatile din zona. Un sondaj realizat la nivel judetean nu are capacitatea sa iti ofere informatiile relevante despre situatia de fapt din colegiul X, ci doar cateva date generale despre marea majoritate a populatiei sau despre perceptia oamenilor fata de politicieni foarte cunoscuti. Bine, am prefera oricand un sondaj la nivel judetean, decat unul ale carui date se bat cap in cap, asa cum a fost cazul nostru. Pur si simplu, la anumite paliere, nici macar nu iesea 100% daca adunam procentele. Asa ca ne-am amuzat putin citind datele, iar mai apoi ne-am zgariat pe ochi, avand in vedere sumele pierdute pe o cercetare inutila. Si, cand ne era lumea mai draga, venea V. (deja celebrul sef de campanie) si ne consola: Haideti mai baieti ca va ajut, eu am terminat facultatea de statistica in capitala!. In mod cel putin surprinzator, pentru V., acele cifre aiurea pareau sa capete intelesuri nebanuite. Prin urmare, am decis sa nu mai aruncam sondajele la gunoi, ci sa i le lasam lui V. sa se mai joace de-a strategul. Chiar si din acest punct de vedere, trebuie sa recunoastem ca acele hartii si-au gasit o utilitate.
Daca tot vorbeam de seful de campanie, nu putem sa omitem una dintre cele mai interesante situatii de criza cu care ne-am confruntat in acea campanie. Rememorand intamplarea, pare foarte amuzanta, dar in momentul acela parea ca se rupe pamantul sub picioarele noastre. Desi totul a inceput intr-o noapte furtunoasa, situatia de criza a gravitat in jurul unor scrisori pierdute. Dupa ce ne-am terminat treaba in respectiva noapte, ajungem osteniti la ascunzatoare, pregatiti sa sarim in paturile noastre de… campanie. Cand sa punem capul pe perna, suna telefonul: Mai, sa vedeti ce s-a intamplat!, spune pe o voce grava clientul nostru. V. a trimis scrisorile pentru alegatori in celelalte colegii! Ce ne facem?. Dupa un mic blocaj de gandire si stupefactie, am decis sa ne intalnim la sediu sa dezbatem problema. Era o chestiune de timp pana cand V. sa o comita in stil mare. Ajunsi la sediu, dam nas in nas cu seful de campanie care statea umil si spasit pe un scaunel in fata usii biroului. Cand ne-a vazut, intreaba sovaielnic: Aaaaa, baieti, ce mai e nou prin politica?. La momentul respectiv eram mult prea nervosi sa dialogam cu el, asa ca am intrat direct in birou. Aici am aflat ca scrisorile noastre au ajuns in toate colegiile vecine, mai putin in al nostru. Nu ar fi fost o problema atat de grava daca in urma cu o saptamana nu l-am fi sfatuit pe clientul nostru sa rada public de un contracandidat care, la fel, a impartit misive aiurea.
Intrebarea era daca sa iesim noi public (inainte ca presa sa speculeze momentul) si sa sustinem ca am impartit acele scrisori in mod intentionat pentru a testa vigilenta contracandidatilor, care altfel nu ar fi avut curajul sa ne confrunte public. Sau, varianta doi, sa tacem malc si sa pregatim o reactie in eventualitatea in care va fi nevoie de asa ceva. Judecand lucrurile dupa noile date care soseau, am decis sa alegem varianta 2, avand in vedere ca cei din teritoriu ne-au asigurat ca nu s-au impartit chiar asa multe scrisori (vorbim de circa 30) si, in al doilea rand, au ajuns doar in vreo 2-3 catune. Spre norocul nostru, varianda 2 a fost cea castigatoare, intrucat nu s-a mai auzit niciunde de gafa comisa. Si, tot spre norocul nostru (acum suntem rai), V. a fost expulzat din echipa din cauza episodului “O scrisoare pierduta intr-o noapte furtunoasa”, ajungand soferul de serviciu.
Bineinteles, a mai avut cateva zvacniri. De exemplu, atunci cand discutam planurile viitoare in biroul clientului, se aude un ciocanit timid in usa. V. avea sa-si joace rolul magistral, pentru ca, odata poftit inauntru, intreaba sec: Aaaaa, apa?. Avand in vedere ca nu bauturile lipseau de la acea masa, V. a reusit sa retrogradeze in cateva secunde de la sofer, la simplu lipitor de afise. De atunci, abia daca l-am mai vazut pe V. Locul sau a fost luat de un sef de campanie foarte OK, caruia nu i-a trebuit foarte mult sa inteleaga ce rol si ce responsabilitati are in echipa. Chiar daca nici pe F. nu l-am prea simpatizat, cel putin partea lui de munca a indeplinit-o cu brio, avand si experiente anterioare in ceea ce inseamna organizarea unei campanii electorale.
La final, doua sfaturi:
- intotdeauna sa insistati asupra alocarii de fonduri importante pentru cercetarea sociologica, asta pentru ca un sondaj poate face diferenta intre o campanie ratata si una de succes (in plus, va poate usura munca);
- foarte mare grija la partea de organizare, asta pentru ca adversarii abia asteapta sa speculeze gafele comise. Iar unele crize sunt aproape imposibil de gestionat ulterior, mai ales atunci cand presa abia asteapta un fapt senzational pe care sa-l toace pana la epuizare.
De aceea, repetam: alegeti seful de campanie cu multa atentie si bagare de seama. Iar dupa ce l-ati ales, fiti atenti la orice actiune importanta de campanie care i se incredinteaza.
Lucrurile nu se termina aici, ramaneti cu noi si in episodul urmator pentru alte povestiri de la gura sobei sucevene.
Coautor: Paul Aparaschivei
Despre autor: Tudor Salcudeanu
Va puteti abona prin 
RSS
Chiar si din acest punct de vedere, trebuie sa recunoastem ca acele hartii si-au gasit o utilitate. – Valabil si pentru cele cu “Final Destination”. V acum cu ce se ocupa ? Numara voturi ?
))
V. o arde aiurea, avand avantajul de a juca rolul de unic “fiu” al familiei. Sta pe la parintii lui si, credem noi, se gandeste cu speranta in suflet la alegerile viitoare.
Inca de pe atunci ne prezenta planul sau de a deveni un consultant politic/responsabil de campanie la un alt nivel. Pana la alt scrutin, insa, credem si noi ca activitatea lui de baza e sa numere: voturi, cifre, fire de iarba, porumbeii de pe cer. Nu stim exact ce.
.. de ce nu scrii cu diacritice ?
@Ciobanu Vlad
Treaba cu diacriticele e mai complicata. Am inteles ca apar aiurea cand postezi un articol cu ele.
Cat despre V., ca sa fiu sincer, ne-a impartasit la un moment dat ca, impreuna cu un prieten de-al sau (care, la fel, a temrinat facultatea de statistica:) ) are de gand sa-si infiinteze proprie firma de consultanta politica. Radem glumim, dar poate omu’ a ajuns departe. Poate e consilierul de imagine al lui Gabriel Sandu si nu-si mai vede capul de trebi…Mai stii?:)
Nu scriem cu diacritice pentru ca, in cazul unor cititori, este posibil sa nu le vada. Tine de setarea calculatorului fiecaruia, asa ca e mai simplu sa scriem fara, astfel incat sa putem fi cititi de fiecare dintre voi.