Jurnal de campanie (V): Consultantul politic fata cu reactiunea
Pentru că am primit la poşta redacţiei mai multe scrisori pe tema: percepţia consultantului în mediul înconjurător, ne-am decis să aşternem câteva rânduri legate de viziunea noastră asupra “chestiunii”.
Vom începe cu mediul politic, căci el este cel care ne interesează în primul rând. Aici lucrurile sunt ceva mai complicate. Este una dintre puţinele profesii în care angajarea nu se face pe bază de interviu. Adică, nu vei vedea pe niciun site de angajări sau prin gazete: politician ambiţios, caut consultant politic. De cele mai multe ori, recrutarea se face pe bază de recomandare. Altfel spus, trebuie să faci parte deja dintr-un circle of trust, iar cineva trebuie să garanteze pentru tine. Asta pentru că, în politică, discreţia este una dintre principalele calităţi căutate de angajator.
Un alt element, demn de menţionat, ţine de faptul că majoritatea consultanţilor (în special purtătorii de cuvânt) provin din rândurile presei, cea mai prolifică pepinieră din ’90 până azi. Motivul este foarte simplu. Principalul adversar al politicianului este presa. Astfel, se pleacă de la premisa că un jurnalist, cunoscând tainele breslei şi având relaţii în interiorul acesteia, va ştii cel mai bine cum să gestioneze relaţia cu mass media. Din păcate, trebuie să recunoaştem că, până la un anumit punct, raţiunile sunt corecte. Probleme apar, însă, atunci când cei din breaslă îl văd pe jurnalistul-consultant ca fiind un trădător. Până la urmă, a părăsit o baricadă pentru cea adversă. În plus, meseria de consultant nu se rezumă doar la buna cunoaştere a mass media (condiţie necesară, dar nu şi suficientă). Să nu uităm că principalul obiectiv al politicianului este câştigarea alegerilor. Ca să aduci voturi, trebuie să cunoşti mult mai multe decât relaţia cu presa, iar partea de organizare a activităţii unui politician nu se învaţă la facultăţile de jurnalism. Rezumând, principala problemă a consultantul fata de de mediul politic este că oamenii politici au impresia că, recrutând un om din presă, împuşcă doi iepuri deodată. Încă se resimte puternic tendinţa de a ignora consultanţii formaţi într-o instituţie de profil. Bineînţeles, oamenii politici de calibru au înţeles acest lucru, dar ei sunt destul de puţini.
- Consultantul și jurnaliştii. Reprezentând un om politic, automat inspiri neîncredere jurnaliştilor. Orice acţiune de-a ta va fi văzută ca un fel de tertip prin care încerci să-i impui jurnalistului ce să scrie despre clientul tău. Totodată, există tendinţa de a persifla activitatea consultanţilor, urmată, aproape întotdeauna, de o tentativă de a demonstra lumii întregi că ei sunt în stare de sfaturi mai bune, de idei originale, de strategii 100% câştigătoare. În plus, fiecare tabără consideră că cealaltă este prea generos răsplătită, în raport cu munca depusă. Până la urmă, nici nu-i poţi condamna, mai ales când vezi tot felul de clipuri electorale „deosebite”. Asta nu înseamnă că trebuie să te dai bătut. Ca să eviţi clinciurile, este bine să nu te bagi peste munca jurnalistului, să nu-i dai indicaţii despre cum ar trebui să-şi scrie articolul şi, în general, să îi asculţi argumentele, chiar dacă nu le vei aplica. Până la urmă, este normal să fii privit cu suspiciune. Depinde numai de tine să demonstrezi că eşti o persoană de încredere. De aceea, şi în însemnarea precedentă, subliniam importanţa unei relaţii personale cu jurnalistul. Până la urmă, interesele fiecărei tabere poate să conveargă spre acelaşi scop.
- Consultantul și publicul general. În discuţiile cu oamenii obişnuiţi, cea mai frecventă reacţie este: aaa, eşti consilier, adică vrei să te faci politician. Voi ăştia tot la ciolan vă băgaţi!. Degeaba încerci să îi explici omului rolul tău în societate, pentru că el o va ţine una şi bună: tu vrei să distrugi ţara asta! Nu eşti cu nimic mai bun decât ei! De cele mai multe ori, imaginea negativă pe care o au politicienii se propagă şi asupra consultantului. Greşelile lor sunt şi ale tale.
Aşa că, aviz amatorilor. Succesele sunt destul de puţin răsplătite (unui politician îi vine greu să te laude, din raţiuni ce ţin de raporturile de forţă dintre tine şi el), iar greşelile sunt întotdeauna contabilizate de presă. Pe scurt, dacă vrei să faci meseria asta, să te aştepţi ca nimeni să nu audă de succesele tale, ci doar de greşeli. Iar în raport cu oamenii obişnuiţi, fie nu vor înţelege cu ce te ocupi, fie te vor condamna pentru ceea ce faci.
Coautor: Paul Aparaschivei
Despre autor: Tudor Salcudeanu
Va puteti abona prin 
RSS
Cati dintre consilierii politici au sanse sa ajunga politicieni? pornind astfel de jos si NU aderand la un partid politic cand deja sunt consacrati intr-un domeniu, au relatii si resurse financiare(aceasta fiind “reteta” marii majoritati a parlamentarilor din tara noastra)multumesc!
Trebuie să recunosc, în primul rând, că nu ştiu exact dacă ţi-am înţeles raţionamentul.
După părerea mea, mulţi consultanţi/consilier au şansa de a deveni oameni politici, fără să deţină (chiar de la început, cel puţin) resurse financiare foarte mari. Şi când mă refer la oameni politici, nu mă gândesc doar persoana care ocupă un fotoliu în Parlament. Unii au fost promovaţi la nivel local, pe funcţii din CJ, CL, primării sau alte deconcentrate, iar alţii au fost promovaţi la centru, pe diverse funcţii din agenţii sau ministere. Bineînţeles că, odată ce visezi la funcţii publice, trebuie să fii şi membru de partid.
În ceea ce priveşte consacrarea lor pe un anumit domeniu, relaţii pe care le au şi averea pe care o deţin, să avem pardon. Cred că asta e reţeta de succes a oricărui politician, oriunde în lume. Nu este doar cazul României.
Ok, pai daca urmam cursul logic, vine ceva de genul : esti consilier dar ai planuri sa devii om politic. Te folosesti de relatiile pe care le dobandesti, dar ai nevoie si de putere financiara. Asta o poti obtine fiind consilier ? Si daca da, de unde ?
De la un hrebe (cu h mic, pentru că mă refer la specia de politician în sine):-)