Jurnal de campanie VI: (dez)avantajele consultantului
În continuarea serialului nostru, ne-am gândit că o temă interesantă de dezbatere constă în prezentarea unor elemente care nu prea apar în cărţile de marketing. Abordarea de astăzi va fi una mai degrabă psihanalitică. În meniu avem chermeze şi, la desert, plimbările de campanie cu tot felul de vehicule demnitare.
Despre chermeze, probabil, s-a scris prea puţin în literatura de specialitate. Cert este că ele există, au loc la intervale mai mult sau mai puţin regulate de timp, iar politicienilor le place să participe. Şi, până la urmă, mâncatele şi băutele câmpeneşti fac parte din arsenalul mai larg al tacticilor de campanie electorală – doar au un efect de mobilizare a participanţilor, creştere a coeziunii interne şi, nu în ultimul rând, de umanizare a candidatului. Să ne facem clar înţeleşi! Nu vorbim de chefurile dimpreună cu electoratul, ci ne referim la cele din spatele uşilor închise. Din motive deontologice, preferăm să nu dăm din casă, ci să descriem în linii mari cam ce se petrece acolo.
Urmează, deci, abordarea teoretică a chermezei politice. Participarea la astfel de sindrofii are ca principal efect creşterea mobilizării interne. În cadrul unor astfel de evenimente închise, se trag liniile groase ale acţiunilor şi strategiilor de campanie. Înainte de a pune gura pe mâncare, aperitivul constă într-o activitate prelungită de debate. În sensul că fiecare participant pune la comun capacităţile sale (economice, umane, relaţionale) prin care să ajute la bunul mers al campaniei electorale. De multe ori, discuţiile se prelungesc atât de mult încât festinul de după pare o adevărată binecuvântare.
Rolul consultantului în acest proces prelungit de masticaţie a ideilor este cel de aprobare/dezaprobare a propunerilor puse pe masă. Sentimentul pe care îl ai este cel al unui gatekeeper, în sensul că oamenii se mai entuziasmează, iar tu eşti cel care, cu o minte mai limpede şi cu strategia de campanie clar conturată, ai obligaţia de a-i spune candidatului ce propunere merită atenţie şi ce idee trebuie lăsată la o parte. Ai, deci, putere mai mare decât un consilier local, să zicem, sau chiar decât un primar care, prin propunerile sale, se îndepărtează de linia principală a campaniei tale. Iar sentimentul este unul foarte plăcut. Pe de altă parte, trebuie să fii foarte atent la abordarea pe care o ai atunci când te vezi nevoit să refuzi anumite propuneri. Oamenii se pot simţi jigniţi. Şi, să nu uităm că, până la urmă, poţi fi pus în postura de a refuza un primar – iar persoana respectivă îşi legitimează propunerile folosindu-se de voturile pe care le-a luat în localitatea sa.
Există propuneri (care implică investiţii financiare) gândite cu scopul precis de a potenţa nu neapărat candidatul respectiv, ci mai degrabă imaginea politicianului local. Un consilier local dintr-o localitate obscură îţi poate propune să investeşti în reabilitarea unui obiectiv. Scump dom’le, scump. Dar va aduce voturi, îşi va argumenta el propunerea. Cu toate acestea, nu merită să investeşti resurse în nişte propuneri care, în cel mai bun caz, îl pot ajuta chiar pe acel ales local să se poziţioneze favorabil (pe banii tăi) în mintea electoratului. Rolul tău este fie să găseşti un beneficiu comun atât pentru candidatul tău, cât şi pentru omul cu idei, fie să refuzi în aşa fel încât să nu-l întorci împotriva ta. Lucru destul de dificil uneori, mai ales atunci când spiritele sunt încinse (c-aşa-i la chermeze).
În ceea ce priveşte plimbarea de campanie, această activitate destul de cronofagă are caracteristicile ei aparte. Per ansamblu, te simţi cam ca în melodie sau ca în reclamă. Senzaţie majoră, cu minim 140 la oră. Vă daţi seama că ai noştri colegi care muncesc prin ministere sau Parlament trăiesc senzaţiile tari şi la înălţime. Nimic nu se compară cu o vizită de lucru aeropurtată. În rest, siguranţa pasagerilor în plimbările grăbite cu un canditat este dată de caracteristicile maşinii: de multe ori un tanc nemţesc, cu multe airbaguri, cai putere, senzori şi stabilizatori. Norocoşii se pot mândri chiar cu un girofar. Din ce am descoperit noi, cea mai sigură metodă de siguranţă este somnul în maşina respectivă. În ideea că ceea ce nu ştii nu te poate afecta. Sau, urmând un scenariu puţin mai pesimist, nu te omoară. În rest, trebuie să recunoaştem, totuşi, că adrenalina consultantului este foarte solicitată în goana nebunească după voturi.
Pilda poveştii este una foarte simplă. Chermezele sunt un bun necesar, pentru că dezleagă limbile şi îţi arată caracterul oamenilor prezenţi în jurul mesei. Iar plimbările de campanie pot dăuna grav sănătăţii. Dacă s-ar face un studiu, aş băga mâna în foc că la a treia/patra campanie te faci cu o vizită la UPU. O zi bună vă urăm. Şi drive safely!
Coautor: Tudor Sălcudeanu
Despre autor: Paul Aparaschivei
Va puteti abona prin 
RSS
foarte tare acest post, paule, o adevarata bijuterie.
respect
p.s. stii cumva cand se afiseaza oraru la masterat ca sa stiu cand pot sa-l mai vizitez pe domn Teodorescu?
Salut Sorin. Mulţumim pentru apreciere. Sprijinul fanilor ne face să continuăm. Să mergem înainte. Să scriem în continuare. Cititorii noştri sunt, într-adevăr, al 12-lea jucător.
În ceea ce priveşte orarul, presupun că se va afişa în jurul datei de 19 octombrie (când încep cursurile). Nu ştiu dacă noi, în anul 2, vom mai avea de-a face cu don’ Teodorescu. Oricum, când aflu ceva, comunic mai departe.
Sănătate naturală!
Sorine, vezi că orarul e pus pe site-ul comunicare.ro. Noi, cei din anul II, 2 ani, nu vom avea cu dl. Teodorescu semestrul asta.
Baftă!
Vreau si eu sa aduc laude acestui post si apoi intregului blog. Daca studentii de la masteratul politic scriu asa, sunt si mai interesat si mai mandru ca o sa il urmez si eu incepand din toamna asta.
Astept cu interes episodul VII.
Succese nebanuite!
Mulţumim pentru aprecieri, Alex!
Cu ocazia asta, aş vrea să profit de comentariu şi să îi rog pe noii colegi de masterat, inclusiv pe tine, să vă implicaţi puţin în politichia editorială. Mai clar, să-mi propuneţi ce teme noi consideraţi că ar trebui să abordăm pe viitor (în cadrul serialului nostru).
Numa’ bine!