Politica externa
Hamburgeri gratis de ziua lui Obama
După o perioadă dificilă, marcată de discuţiile contradictorii dintre republicani şi democraţi pe tema votului pentru evitarea intrării în incapacitate de plată a SUA, Barack Obama şi-a sărbătorit ziua de naştere alături de susţinătorii săi din oraşul natal, Chicago. Aniversarea celor 50 de ani pe care i-a implinit preşedintele american nu putea trece fără... »
Imaginea Euro – necrologul monedei comune?
Astăzi începe la Bruxelles Consiliul European de vară. Lideri din statele membre ale Uniunii Europene se vor concentra în aceste zile, printer altele, asupra crizei din Grecia şi asupra viitorului monedei euro. Iar subiectul este unul foarte controversat şi iscă numeroase turbulenţe în rândul ţărilor europene. Actio Interesant este ceea ce s-a întâmplat de... »
Europa azi: nori vulcanici şi bacterii neprietenoase
Ştiu, aparent nu vedeţi nicio legătură între erupţiile vulcanice din Islanda (mai întâi Eyjafjallajökull în aprilie 2010 şi apoi luna aceasta Grímsvötn) şi bacteria E.coli ce înnebuneşte în acest moment Europa. Cu toate acestea, dacă ne uităm mai atent, vedem că ambele situaţii afectează, într-un fel sau altul, ţările cu care sunt asociate –... »
România la EXPO 2012 Yeosu
După succesul pe care l-a avut pavilionul României la EXPO 2010 din Shanghai (realizat în forma unui măr – Greenopolis -, România fiind singura ţară care avea concerte live pe scena proprie în fiecare zi), pregătirile sunt acum în toi pentru participarea la EXPO 2012 Yeosu, în Coreea de Sud. Cu tematica The Living... »
Spre un nou Razboi Rece?
Relaţia Rusia cu statele din fostul spaţiu aflat sub influenţă sovietică este un subiect recurent care menţine atenţia presei. Care va fi următoarea mişcare a Rusiei? Ce vor face reprezentaţii Poloniei şi ai Ţărilor Baltice, pilonii cei mai importanţi de pe frontul de est? Mişcările de rezistenţă împotriva ocupaţiei ruseşti au reprezentat timp de... »
I need Spain!
I need my life to be a journey. I need Spain. Acesta este unul dintre headline-urile campaniei lansate anul trecut de Institutul Spaniol de Turism pentru a promova Marca España la nivel internaţional. Campania s-a desfăşurat începând cu primăvara anului trecut în peste 40 de state ale lumii şi a vizat un public ţintă... »
Moartea unui terorist sau ce mai inseamna justitia in discursul public
Vestea morţii Teroristului (nu mai e nevoie să-i specific numele) a declanşat în multe suflete, cred, o dilemă morală – a fost sau n-a fost corect că a fost ucis aşa?. Am citit de curând un articol în care autorul decreta împăcat că am asistat recent la trei poveşti frumoase sau cel puţin îmbucurătoare, „poveşti... »
Europa, de ziua ei – între haiku şi Lucian Blaga
La cei 61 de ani ai săi, construcţia europeană gândită de Robert Schuman, trăieşte vremuri agitate şi destul de complicate – solidaritatea celor 27 de state a fost greu pusă la încercare de criza economică, ca să nu mai spunem că şi criza imigranţilor din Nordul Africii ridică noi probleme, iar spaţiul Schengen şi... »
Dincolo de Deveselu – Call for Ideas
Săptămâna aceasta a fost una intensă pentru echipa de experţi români (MAE, Ministerul Apărăii, Ministerul Justiţiei şi alte instituţii implicate în structura de securitate a ţării). Nu numai că a fost anunţat public locul în care interceptorii antirachetă vor fi amplasaţi în România, ci s-a şi finalizat (după a 7-a rundă de negocieri) negocierea pe... »
Medvedev si Chavez doresc pacea Libiei
Preşedintele rus Dmitri Medvedev şi omologul său Hugo Chavez au discutat recent la telefon despre o serie de probleme importante pe plan internaţional şi, în special, despre situaţia din Libia. Cei doi lideri politici au căzut de acord că prioritatea este asigurarea securităţii populaţiei civile din această ţară. În plus, Medvedev şi Chavez consideră... »

