Info masterat

O parte spectaculoasa a comunicarii politice din ultimul deceniu consta in citirea listei absolventilor Masteratului Politic si a CV-ului acestora dupa ce au parasit bancile scolii. Practic, ii veti regasi in majoritatea structurilor importante de comunicare, la nivele de varf sau in spatiul academic, autori ai unor contributii importante in domeniu, unii dintre ei chiar profesori la acest masterat. Conf. univ. dr. Bogdan Teodorescu

Masteratul Politic (cu denumirea completa Masterat de Comunicare Politica. Marketing Politic si Electoral) face parte din Departamentul de Comunicare si Relatii Publice al Facultatii de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA. Masteratul Politic este acreditat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii prin OM nr. 5538 din 30.09.2008 si publicat in Monitorul Oficial nr. 741 din 3.11.2008.

Masteratul Politic ofera studentilor, in primul rand,  un cadru teoretic, care sa le permita familiarizarea si intelegerea fenomenului comunicarii politice de astazi, atat din spatiul european, cat si din cel american. In al doilea rand, studentilor li se ofera oportunitatea de a derula cercetari si analize proprii, care pot fi publicate in reviste de profil, in volume colective sau cu care pot participa la conferinte nationale si internationale.

Cursurile dedicate comunicarii politice, marketingului politic, campaniilor electorale din Romania explica si analizeaza rolul pe care media traditionalele si noile media il au in mediatizarea politicului. Cursurile de sociologie politica, psihologie sociala, comunicare institutionala si mass media furnizeaza notiuni de baza complementare, esentiale pentru intelegerea personalitatii politice si publice contemporane, precum si a comportamentului de vot al electoratului.

Un accent deosebit este acordat abilitatilor practice pe care studentii trebuie sa si le formeze in timpul studiilor, prin furnizarea unui set de instrument ede lucru cat mai complex, ce include grile de analiza a imaginii organizatiilor,  metode de gestionare a crizelor de imagine si metode de cercetare in stiintele comunicarii.

Abordarea interdisciplinara permite studentilor sa lucreze indeaproape cu membrii facultatii care sunt, in egala masura, si teoreticieni si practicieni bine-cunoscuti in spatiul public din Romania, oferindu-le astfel o experienta importanta, pentru viitoarea cariera in comunicare politica. Acestora li se adauga, periodic, o serie de invitati speciali – jurnalisti, consilieri politici, politicieni etc.

Cursurile se organizeaza doar pentru forma de invatamant de zi. Studiile au o durata de 2 ani (patru semestre), in conformitate cu sistemul Bologna.

Doua lucruri deosebesc specialistii cu pregatire formala în domeniul stiintelor comunicarii de profesionistii care au acumulat experienta, dar nu au o pregatire academica riguroasa: primii au mai multa rigoare, metoda, structura si o abordare mai rationala a proiectelor cu care se confrunta, precum si un sentiment al auto-eficientei, care trece de infatuarea copilareasca a omului care doar “face asta de mult timp”.


Lipsa de pregatire academica riguroasa iti pune repede limite: vei fi bun doar in acele lucruri pe care le-ai făcut deja, cu care ai experienta nemijlocita. Orice alt lucru iti cere sa reinventezi lucruri pe care teoria le-a explicat demult, te expune riscului de a le rezolva contrar bunului simt profesional si te pune cu siguranta in situatia de a bajbai lipsit de metoda.


Pregatirea riguroasa in domeniul stiintelor comunicarii nu face ca cineva sa devina genial, caci nu inlocuieste capacitatile cognitive. Insa este o garantie a unui succes minim. Defineste, daca vreti, o regularitate statistica sau de domeniul probabilitatilor: e mult mai putin probabil sa am esecuri rasunatoare si penibile lucrand cu un specialist tern, dar cu formatie riguroasa, decat cu un specialist care pare genial, dar care nu are studii in domeniu.

Conf. univ. dr. Dragos Iliescu

Arhiva

Admitere 2009 Admitere 2010 alegeri 2008 alegeri prezidentiale Alegeri prezidentiale 2009 Analiza politica Antonescu Basescu blogosfera bloguri Boc campanii candidati comunicare comunicare politica comunicare publica consultanti criza criza politica dezbateri Diaconescu discursuri electorat examen Geoana geopolitica ideologie Iliescu imagine publica Italia marketing politic masterat media mesaj Nastase new media Obama Oprescu PDL PNL politica Politica externa Ponta PR PSD Recomandari Referendum Sarkozy Scoala de vara strategii SUA Teorie politica UDMR Voicu Web 2.0