Bloguri, Facebook si politica – Lansarea de la Targul Gaudeamus
Luna noiembrie a fost pentru noi, autorii, una destul de încărcată. Cu toate acestea, putem spune cu mâna pe inimă că ne-a făcut o deosebită plăcere întreaga perioadă. Luna noiembrie 2009 va rămâne în cărticica noastra de istorie ca luna în care ne-am lansat prima carte.
Să revin, totuşi, la subiect. După evenimentul din Green Hours a urmat, aşa cum am anunţat, lansarea la Gaudeamus. Lume multă. Chiar neaşteptat de multă, având în vedere că au fost destui prieteni şi la primul eveniment. Familie, colegi, profesori, ce să mai?! O minunăţie de lansare! Dintre profesori, mulţumiri speciale îi sunt rezervate domnului decan de la FCRP, Remus Pricopie!
În continuare, vă invit ca prin imaginile de mai jos să retrăim şi acest moment minunat pentru existenţa acestei cărţi. Nu de alta, dar se pare că, odată cu trecerea lansărilor, emoţia fiecărui eveniment de acest fel mă copleşeşte din ce în ce mai tare. De data aceasta nu am fost doar eu singurul copleşit! Pe lângă mine, Tudor şi Florenţa, la Gaudeamus noua victimă a acestei reacţii afective a fost şi doamna profesoară Dorina Guţu (a se vedea filmuleţul de la faţa locului! Cred că mulţi dintre voi, studenţii acestui masterat, subscrieţi la declaraţia doamnei profesoare;-)).
Presupun că aţi dat click spre filmuleţ şi aţi înţeles mai multe despre Emoţia de care vă vorbeam. Tocmai de aceea, merg mai departe în povestioara noastră. Încep cu o fotografie de grup. De la stânga spre dreapta, stimabili colegi şi colege, îi puteţi admira pe Bogdan Hrib (director Tritonic), Tudor Sălcudeanu, Florenţa Toader şi Paul Aparaschivei (ză autori) şi pe editorul cărţii, Dorina Guţu.

Să nu ziceţi că nu facem plecăciuni în faţa voastră! Ca idee, îl puteţi observa pe subsemnatul şi pe Florenţa în cadrul celei de-a doua sesiuni de autografe prilejuite de lansarea cărţii Bloguri, Facebook şi politică.

Următoarea fotografie trebuie inclusă la categoria generoasă Discuţii despre politică. Ca sfat personal, vă invit ca, oricând aveţi ocazia, să purtaţi un dialog cu domnul profesor Teodorescu. Fără jenă şi fără prea multe emoţii. La cursuri, pe stradă, pe unde-l prindeţi, o discuţie cu don’ profesor ar trebui să vă ofere noi perspective în ceea ce priveşte marketingul politic şi electoral din ţărişoara noastră!

Mulţumim şi celor de la editura Tritonic, fără ajutorul cărora nu am fi avut ocazia să prestăm astfel de acţiuni în faţa fanilor noştri
.
Să ne revedem cu bine!
Despre autor: Paul Aparaschivei
Va puteti abona prin
RSS




