Wanted for Blogging – Castigatorii celei de-a doua saptamani de concurs (3)

vineri, martie 5, 2010
De

Articol scris de castigatorul locului al treilea pentru proba “Actualitate socio-economica” din concursul Wanted for Blogging.

Portofoliu pentru Funeriu

Autor: Radu Delicote, student al Masteratului Politic

Situaţia actuală a educaţiei româneşti, fie că ne referim la segmentul programei şcolare sau pur şi simplu la partea administrativă, nu este deloc pe roze. Cu alte cuvinte, mass-media încă vuieşte din cauza cifrei de 15.000 de oameni care vor părăsi sistemul, până la începerea noului an şcolar. În tot acest timp, vechea Lege a Educaţiei şi Învăţământului, propusă de PSD-PDL a fost declarată neconstituţională la sesizarea PNL. Cam aşa se caracterizează momentul în care Daniel Funeriu propune o nouă abordare pentru revitalizarea sistemului educaţional. Sunt multe schimbări care îşi vor pune amprenta pe generaţia actuală şi, cel puţin pe cea viitoare, de elevi (blestemul fiecărei guvernări noi), printre care şi organizarea examenului de admitere în licee şi prezentarea portofoliului elevului.

Reacţiile nu au întârziat să apară, din start fiind două tabere, ca în orice dispută- cei cărora le convine situaţia viitoare şi cei pentru care admiterea la liceu este un pas total inutil sau mult prea dificil, dar în principal, părinţii s-au arătat interesaţi de propunerea de lege. În acest moment, prin proiectul de lege se prevăd două alternative, foarte bine delimitate, stâns legate de viitoarea mişcare a ministrului, care ar putea să ducă Ministerul Educaţiei într-o zonă în care nu a fost aproape niciodată, după anii ’90: un minister închegat, bine ancorat în realitatea de zi cu zi sau, la fel de bine, poate să îl arunce mai tare în groapa în care se zbate de tot acest timp.

Proiectul face parte din totalul schimbărilor propuse de europarlamentar: dezminţirea cifrei de 15.000 de disponibilizaţi, numărul lor fiind mai mic, după declaraţiile ministrului, reducerea normelor didactice sau egalizarea numărului de ore predate, neutralitatea politică a directorilor de şcoli, recunoaşterea internaţională a limbilor străine studiate în şcoli, învăţământ obligatoriu de 10 ani, dar cel mai important, faptul că schimbările majore se vor realiza treptat şi în timp, inclusiv propunerea portofoliului pentru liceu. Acest amendament presupune stabilirea şi organizarea  examenului de admitere pentru fiecare liceu în parte, după considerente proprii. În plus, la admitere, fiecare elev va trebui să prezinte un portofoliu care să conţină recomandări din partea profesorilor din ciclul gimnazial. Acest lucru are avantajul de a scoate elevii din cercul vicios al notelor şi mediilor de admitere (portofoliul va fi o descriere a aptitudinilor elevului, nu neapărat a capacităţilor de calcul sau de citire) şi de a scăpa sistemul de eternul “protocol” la bacalaureat. Dar, pe de altă parte, marele dezavantaj este că profesorii de liceu vor fi constrânşi de părinţi să compună un portofoliu umflat şi nerealist pentru elevi.

De aceea, există două alternative:

  1. Presupunând că portofoliul elevului nu o să devină un mijloc corect de informare a situaţiei, examenul de liceu fiind elementul pentru departajare; este absolut necesară stabilirea unei baze comune a examenului de liceu de la care fiecare instituţie în parte să poată pleca în elaborarea stilului de admitere. În plus, publicul ţintă pentru acest Minister este reprezentat, de fapt, de parinti, nu lde ideri de sindicat. Funeriu este obligat astfel să organizeze o întâlnire cu reprezentanţii părinţilor din toată ţara, pentru stabilirea tuturor elementelor necesare. Numai aşa Ministerul Educaţiei îşi poate crea o imagine pozitivă, în media românesti, un rezultat bun pe termen mediu şi lung.
  2. Organizarea unui proiect pilot prin care să se testeze eficacitatea sistemului în sine- “sacrificarea” unei generaţii de viitori absolvenţi de gimnaziu pentru verificarea exactă a eventualelor probleme- pe principiul că, oricum, opinia publică este obişnuită cu schimbările dese şi foarte rapide care se petrec în legislaţia Ministerului Educaţiei. Cu alte cuvinte, se poate sacrifica, pe termen scurt, imaginea instituţiei, pentru un rezultat pozitiv pe termen mediu şi lung.

Exista si o a treia alternativă, insa este nerecomandată oricare ar fi traseul ales:  schimbarea strategiei Ministerului, din mers, în funcţie de orientările de moment. De fapt, aceasta a fost abordarea tuturor Miniştrilor precedenţi lui Funeriu şi care au dus imaginea Ministerului unde se află acum. Acest proiect de lege, deşi contestat, ar putea fi noua schimbare, în bine, pentru educaţia românească.

Sursa foto: Mediafax

Articole pe aceeasi tema


Email this post Email

Tiparire Tiparire

Despre autor: Dorina Gutu

Tags: , , , ,

Va puteti abona prin RSS

Creative Commons License

4 comentarii la “Wanted for Blogging – Castigatorii celei de-a doua saptamani de concurs (3)”

  1. Andreea Mitan

    O serie de intalniri cu reprezentantii parintilor dar si ai Consiliilor elevilor ar putea ajuta.

    Insa daca dupa consultari schimbarile se vor face fara o strategie pe termen lung, in trepte nelegate de un plan coerent de implementare, cu schimbarile mai vechi doar partial integrate (de pilda portofoliile facute de unii dintre noi in liceu, care ar fi trebuit sa ne foloseasca la admiterea la facultate, dar care nu au putut fi evaluate, pentru ca nu existau criterii), sperantele ca Ministerul sa nu mai fie asociat cu ideea de problema nu stiu cat de realiste sunt, chiar daca nu vor fi disponibilizate 15000 de cadre didactice si elevii vor lua in continuare premii la concursuri internationale.

    #3118
  2. Radu Delicote

    Iti dau dreptate, Andreea, dar pe jumatate- pentru ca nu putem decat sa facem speculatii la ceea ce se va intampla. Pana la urma, daca ne raportam mai departe, nici SMURD-ul nu avea sanse de implementare, dar totusi opereaza la nivel national; dar, cum am spus, mingea este in terenul Ministrului si, implicit, al Ministerului; urmatoarele cinci luni vor fi decisive.

    #3119
  3. Vlad Ciobanu

    E problematică ideea de portofoliu, pentru că, pe lângă informaţiile şi recomandările din partea profesorilor, trebuie presupus că se cunosc sau trebuie strânse informaţii şi despre profesorii de gimnaziu care fac recomandările. În plus, modalitatea asta este foarte poroasă dpdv. al corupţiei. Apoi există şi problema neconcordanţelor dintre rezultatul examenului de admitere şi portofoliu. Elevul ia sau are note mici, dar evaluarea din portofoliu este excelentă (sau invers). E clar că sunt necesare criterii de departajare care integrează evaluarea “rigidă” cu cea “umană”.

    #3123
  4. Radu Delicote

    Corect Vlad- prima reactie a parintelui “interesat” va fi sa ajute sau sa motiveze, cumva, profesorul sa creeze un portofoliu bun; deci, in teorie, suna frumos, dar in practica va fi mai dificil pentru ca este greu de depasit anumite mentalitati foarte paguboase.

    #3125

Comenteaza