Wanted for Blogging – Ultima saptamana de concurs si un update al premiilor

luni, martie 15, 2010
De

Începem încă o săptămână cu veşti bune. Aşa cum anunţam cu ocazia primei însemnări din cadrul concursului Wanted for Blogging, întreg procesul de selecţie se desfăşoară pe un interval de 4 săptămâni, între 15 februarie şi 19 martie. Intrăm, deci, pe ultima sută de metri a concursului.

Juriul a decis o listă cu finaliştii celor trei săptămâni de concurs.  Nota finală  însă, precum şi căştigătorii premiilor, vor fi alcătuite din însumarea punctelor acordate de juriu şi a punctelor acordate de cititori, prin intermediul unui sondaj care va începe săptămâna aceasta.

Este vorba de 5 puncte care pot schimba ordinea finală a clasamentului. Aşadar, rolurile se inversează, iar voi sunteţi invitaţi să vă votaţi favoriţii şi să participaţi la rândul vostru în procesul jurizare. La fel, şi priorităţile participanţilor trebuie să se inverseze, atenţia lor fiind concentrată  în acest moment spre o “strategie electorală”: convingerea cititorilor şi a prietenilor să le acorde votul. :)

Şi pentru ca tot efortul analitico-editorialist de până acum al finaliştilor să fie şi mai interesant, vă anunţ că, pe lângă premiile anunţate iniţial (cărţi pentru căştigătorul locului 1), avem şi premii surpriză!

Primii (trei) doi clasaţi în clasamentul general vor câştiga un domeniu online propriu, personal şi personalizat. Domeniile şi serviciile conexe sunt acordate de către cei de la Hostway, una dintre cele mai mari companii de hosting la nivel global, cărora le mulţumim frumos cu această ocazie! :)

Sprijinirea prin Blogway, serviciul lor de blog instant,  a bloggingul românesc de calitate le face cinste. Şi îi recomandă ca parteneri de nădejde pentru proiectele viitoare ale specialiştilor şi studenţilor la comunicare, interesaţi în eficientizarea prezenţei lor în online.

În încheiere, vă invit încă o dată să votaţi şi să vă faceţi votaţi! Pe locuri, fiti gata, start! :-)

Articole pe aceeasi tema


Email this post Email

Tiparire Tiparire

Despre autor: Paul Aparaschivei

Tags: , ,

Va puteti abona prin RSS

Creative Commons License

Un cometariu la “Wanted for Blogging – Ultima saptamana de concurs si un update al premiilor”

  1. catalina grigorasi

    Intrebare: cand se inchide urna? azi suntem pe data de 20 martie.

    #3380

Comenteaza