Ucraina, din nou pe harta de amiciţie a ruşilor. Abolirea revoluţiei portocalii după Ianukovici
Pe 21 aprilie, Dmitri Medvedev a semnat împreună cu Viktor Ianukovici acordul prin care flota rusă rămâne în portul Sevastopol încă 25 de ani. Acordul precedent ruso-ucrainean avea să expire în 2017, însă acum noua dată de expirare devine 2042. În schimbul contactului, ucrainenii au primit discount la gaz, ceea ce se traduce prin faptul că populaţia nu va tremura de frig iarna, dar şi că forţele militare ruse rămân în Marea Neagră. În plus, oficialii ruşi pot să continue glumele cu Marea Neagră-lac rusesc. Aşadar, ruşii rămân o prezenţă militară puternică în zonă. Iau în considerare şi faptul că armata rusă a uitat de ceva timp să plece din Transnistria. Mai exact, a uitat cam din… 1791 când, ca o urmare a tratatului de pace de la Iaşi, trupe ruseşti au fost desfăşurate pe teritoriul care azi face parte din Republica Moldova. Ulterior, a uitat să plece şi Armata a 14-a.
Reîntorcându-ne la Ucraina, nu am putea ignora faptul că ea rămâne parte din istoria Rusiei ca imperiu, este partea europeană a vechiului imperiu. Ucraina ar avea nevoie de resurse financiare foarte mari pentru a se desprinde definitiv de Rusia şi de a se integra în spaţiul european, resurse pe care deocamdată nu le are şi, drept consecinţă, rămâne în relaţii de prietenie cu Rusia. În procesul de tranziţie pe care l-a parcurs spre democraţie, Ucraina a înţeles situaţia geopolitică în care se află şi preţul pe care trebuie să îl plătească vechiului imperiu. Tranziţia, ca şi în România de altfel, a fost una destul de grea pentru populaţia care şi-a pierdut speranţa într-un final fericit. Mai mult decât atât, Ucraina nu participă cu drepturi depline nici la comunitatea europeană, nici la asociaţiile eurasiatice similare. Acest aspect este de o importanţă aparte, pentru că el atestă faptul că Ucraina se află într-o stare de semiizolare. În acelaşi timp, Ucraina este afectată grav de criza economică care lasă populaţiei impresia că politicienii nu sunt capabili să adopte măsuri eficiente anticriză, iar drumul spre europenizare va fi mult mai dificil decât s-au aşteptat. Mai mult decât atât, producţia industrială a scăzut, iar exporturile s-au diminuat considerabil.
Aderarea la NATO reprezintă pentru ucrainenii din estul teritoriului Ucrainei o ameninţare la adresa viitorului. O strategie dorită de ei constă într-o apropriere tot mai pronunţată de Rusia. În general, populaţie de aici este vorbitoare de rusă, unii dintre ei au chiar origini ruseşti şi astfel se pot înţelege uşor afinităţile lor. Majoritatea sunt ortodocşi şi se distanţează, astfel, şi din punct de vedere religios de ucrainenii din vest de religie catolică sau greco-catolică. Vestul ţării tinde să fie legat mai mult de Occident, iar produsele pe care le fabrică le exportă tot în vestul Europei. Cu alte cuvinte, pentru cei din vestul Ucrainei, o apropriere mai mare de Rusia reprezintă o ameninţare imagologică a modul i lor de viaţă. Întreruperea exporturilor spre Europa de vest îi poate lăsa pe aceştia fără un loc de muncă şi fără un mijloc de a-şi câştiga traiul de zi cu zi. Mai mult decât atât, unii au aderat deja la stilul de viată occidental şi nu doresc o întoarce istorică spre Rusia. Europenizare accelerată este pentru populaţia rusofilă un ideal care vine în contradicţie cu valorile şi aspiraţiile lor. Estul ţării este mult mai industrializat şi mai dependent în acelaşi timp de fostul imperiu sovietic.
La doar trei zile de la semnarea acordului, ucrainenii au protestat în faţa Parlamentului de la Kiev. Manifestanţii cred că acest acord reprezintă o trădare a intereselor naţionale. Protestul a fost organizat de opoziţia prooccidentală. Iulia Timoşenko a cerut chiar demiterea actualului preşedinte, Viktor Ianukovici, aliatul ruşilor.
Asistăm la stingerea unui simbol care a reaşezat Ucraina pe harta lumii. Din păcate, viitorul nu este deloc portocaliu. Pentru a susţine acest fapt, am să mă refer şi la vizita lui Ianukovici la Moscova prin care preşedintele a dorit să diminueze focul tensiunilor dintre cele două state. Revoluţia portocalie a trecut, urmează întoarcerea la roşu.
Ca o paralela, şi în România s-a pierdut semnificaţia revoluţiei portocalii, doar că noi continuăm să fim pe harta Europei şi în afara hărţii lumii prietenilor Rusiei. Până acum, de acest status al României nu s-a plâns decât Mircea Geoană, ilustrat în presă ca un mare fan Rusia, şi câţiva afacerişti. In aceste conditii, o distanţare de Rusia ar fi o pierdere naţională?
Sursa foto: Orangerevolutionmovie
Despre autor: Catalina Grigorasi
Email 
Va puteti abona prin 
RSS
“Tot ce se naşte dintr-un vis nu poate fi decât dezamăgitor. Singurul fel de a păstra intact acest vis este de-a nu-l trăi întruchipat. Aceasta e valabil şi în fantasmele erotice, şi în scrierea unei cărţi, şi în naşterea unei ţări.” – Amos Oz. Şi în rezultatele unei revoluţii, aş completa eu. “Revoluţia portocalie” a fost un vis supraalimentat de politicieni şi urmat de dezamăgiri “clasice”: corupţie, probleme economice, etc. Asta mă face să cred că actualul preşedinte va adopta o linie politică mai degrabă pragmatică, nu dogmatic pro-Rusia sau pro-Occident. Tocmai datorită diferenţelor est-vest din interiorul Ucrainei o astfel de politică este necesară. Acordul privind baza de la Sevastopol trebuie interpretat, cred eu, în aceeaşi linie pragmatică. Nu e un gest de prietenie faţă de Rusia, cât o afacere. Prima condiţie pentru a scoate Ucraina de pe orbita Rusiei e ca Occidentul să dea mai mult, să facă o ofertă mai bună. Iar poporul Ucrainean nu se poate hrăni cu declaraţii de prietenie, cum a fost cea de la Summitul NATO de la Bucureşti. Ucraina are nevoie 1. de ajutor economic; 2. de garanţii de securitate (nu a trecut chiar atât de mult timp de la invazia Georgiei). Licitaţia lui Ianukovici a început. Dă cineva mai mult?
Şi eu sper ca Ianukovici să fie mai pragmatic decât precendentul. Iuscenko şi-a început mandatul într-un climat favorabil, avea Europa de partea lui, avea mass-media internaţionale, dar capitalul lui de imagine a început să scadă din ce în ce mai mult, nu a ştiut să îl gestioneze. Şi nu a ştiut cum să gestioneze nici situaţia nici ţară, nici divergenţele dintre el şi primul ministru.
Să-ţi mărturisesc să şi pentru mine personal a fost o dezamăgire ce s-a ales din revoluţia portocalie…
Articolul oferă prea multe informații istorice fără sursa lor. Oricum, e problematic să comentezi pe marginea subiectului sau să proiectezi Rusia într-o imagine negativă ținând cont de potențialul nemărginit pe care cooperarea îl are astăzi în lume. Mi se pare uneori amuzant că lumea tinde să uite de ceea ce a reprezentat Germania în trecut, dar de Rusia nu. Oricum, cine tratează problema gândindu-se că Ucraina este în mâini rele dacă autoritatea statului consideră că relațiile bune cu Rusia sunt o cale greșită, are o viziune foarte naivă despre geopolitică. Europa și Rusia trebuie să coopereze, nu să-și împartă teritorii. O spun cu relativă dezamăgire, dar ceea ce lipsește, încă, este un scop comun al oamenilor. Resursele sunt descoperite, sunt limitate, sunt relativ controlate deja. Dar avansul tehnologic și abundența potențialului energetic oferit de noile și proximele descoperiri ale fizicii teoretice oferă o perspectivă cel puțin optimistă. Dar asta e altă discuție… și datorită ignoranței… mereu va fi.
Să o iau pe rând, despre prea multele informaţii istorice fără sursă am citit în diverse cărţi aşa că nu avea sens să pun o mie de note de subsol pentru că acest articol nu este unul academic şi nici nu are ca scop să epuizeze totalitatea viziunilor existente, ci, să abordeze doar o parte a realităţii. În plus, opinia subiectivă a oricărui autor poate să fie exprimată pe un articol care apare pe un blog, nu pe site-ul CNN(poate că aşa aş fi fost acuzată de propagandă americană…). Tot din motivele mai sus menţionate, am scris o pagină şi nu o carte.
Şi să revin şi la partea cu viziunea subiectivă… Mi-au mai spus şi alte persoane care urmează alte facultăţi ce îi învaţă să privească ‘obiectiv’ lumea că sunt subiectivă, că nu am acces la realitate, că primesc totul ‘mediat’. Mie mi se pare a fi o glumă, în fond toţi primim informaţiile mediat, nimeni nu are acces la realitatea propriu-zisă sau poate o să fiu trimisă la faţa locului în Ucraina să învăţ direct de la oameni ce a fost sau nu a fost revoluţia portocalie şi cum văd ei lucrurile azi. Cu condiţia să învăţ şi limba.
Tot ce subliniez este că unele afirmații din articol sunt judecăți de valoare care, dacă spui că sunt informații filtrate subiectiv, nu au o culoare diplomatică pe măsura discuției despre relațiile internaționale. Dacă ar fi fost acompaniate de surse (sub formă de linkuri) nu exista problema aceasta. Exemplific :
- “Ucraina, nu am putea ignora … rămâne în relaţii de prietenie cu Rusia.” x Nu cred că e bine să prezinți Ucraina ca fiind stat vasal.
- “Aderarea la NATO reprezintă pentru ucrainenii din estul teritoriului Ucrainei o ameninţare la adresa viitorului.” x Sunt cuvinte prea dure. Am citit argumentele și acestea nu justifică prezentarea Ucrainei ca fiind un stat divizat, aproape de război civil, datorită influenței occidentale sau răsăritene. În plus, nu înțeleg ce înseamnă “Mai mult decât atât, unii au aderat deja la stilul de viată occidental şi nu doresc o întoarce istorică spre Rusia.”
Consider că adevărata pierdere națională apare în cazul în care devenim partizani ignorând importanța echilibrului geopolitic pe care România, reprezentată prin toți cetățenii săi, ar trebui să-l promoveze. Și judecățile de valoare despre treburile interne ale unui stat vecin nu ajută.
Vrei să spui că subiectivismul nu face parte din relaţiile internaţionale? Şi dacă asta nu era ideea ta, atunci care era că eu nu am priceput prea bine.
Ucraina acceptă prezenţa unei forţe armate străine pe teritoriul ei în schimbul unor avantaje financiare. Asta nu se cheamă relaţie de prietenie? Trebuie să spun că eu nu am introdus termenul de „vasalitate” în ecuaţie, ci am folosit pretutindeni termenul de „prietenie”, având în vedere că în momentul în care treburile nu erau chiar roz, ruşii mai tăiau gazul(am înţeles, asta se numeşte mai degrabă „cooperare”).
Ideea divizării nu îmi aparţine, eu am menţionat diferenţe care există între est şi vest, nu cred că Ucraina se va diviza. Despre aceste diferenţe a vorbit atât Iulia Timoşenko, cât şi jurnaliştii prestigioasei publicaţii Foreign Policy, articole pe care nu pot să ţi le las prin linkuri pentru că le-am citit în variantele printate, iar pe online articolele sunt disponibile doar pentru cititorii înregistraţi.
Nu am folosit expresia „aproape de război civil”. Este exagerată o asemenea viziune. Aş putea să spun că şi în România există diferenţe, între Moldova mai săracă şi Ardealul mai dezvoltat, între neocomunişti şi simpatizanţii valorilor vest-europene, multiple diferenţe şi totuşi nu e vorba de nici un război civil.
Şi apropo, judecăţile de valoare stau la baza democraţiei, iar echilibrul geopolitic al Europei nu va fi perturbat în urma acestui articol, poţi să stai liniştit.
Despre aceeaşi temă, o altă abordare care aparţine unei persoane pe care o apreciez: http://expolicy.wordpress.com/2010/04/28/ukraina-si-r-moldova-piloni-blocati-pee-o-tabla-de-sah/