Strategiile de dezbatere (II)
Despre strategia premergatoare unei dezbateri electorale am inceput sa vorbesc aici. Iata acum cateva indicii despre ceea ce presupune strategia din timpul dezbaterii:
- Identificarea corecta a temelor de interes pentru alegator si oferirea de solutii specifice, in concordanta cu orientarea politica a candidatului si cu ideologia partidului de care apartine. Un candidat de succes va trebui sa integreze cat mai firesc temele zilei in discursul sau si sa ofere solutii cat mai credibile;
- Transmiterea mesajul cu fiecare ocazie. Repetarea mesajelor cat mai des cu putinta creste sansa ca ele sa fie retinute mai mult timp. Oamenii uita repede cele mai multe afirmatii facute in cadrul dezbaterilor televizate. Ceea ce se retine cel mai bine sunt impresiile transmise de un candidat, nu mesajele sale. Se mai reţin cu predilectie gafele sau afirmatiile care ies din tiparul dezbaterii;
- Delimitarea cat mai clara a mesajului de cele ale contracandidatilor. Daca doi candidati folosesc termeni similari în exprimare, au abordari asemanatoare si oferă solutii nedelimitate in mod evident, alegatorii nu vor putea face o diferenta clara intre ei.
Asa cum exista strategii care pun accent pe transmiterea mesajului prin cuvinte, la fel exista strategii care pun accent pe crearea unei imagini pentru candidat si transmiterea unor senzatii. Exista trei strategii principale destinate imaginii:
- Conturarea unui anumit stil de conducere. Fiecare politician are un stil propriu, insa se pot identifica două directii principale: liderul activ si liderul reactiv. Intr-o dezbatere, candidatul care incearca sa contureze si sa impuna o imagine de lider activ va face cat mai des referiri la actiunile sale, la initiativele avute, la efectele pe care le-au avut acestea. Unii candidati prefera sa aiba o abordare mai mult reactiva. Acest lucru este valabil mai ales in cazul candidatilor din opozitie. Adoptarea imaginii de lider activ si dinamic este potrivita candidatilor aflati in functie, care au (sau ar trebui sa aiba) actiuni despre care sa vorbeasca.
- Personificarea presupune adoptarea unui anumit rol de catre candidat. De exemplu, acesta poate juca rolul omului obisnuit sau rolul liderului autoritar, rolul unui bun manager sau rolul celui care poate aduce echilibru, pace, calm, liniste. In functie de rolul ales, se fac referiri la familie, valori morale, abilitati manageriale etc. Unele imagini sunt mai populiste, altele presupun o anumita distanta fata de alegatori. Este bine ca rolul sa fie in concordanta cu personalitatea si trasaturile sale de caracter si sa si-l asume cu mult inainte de campania electorala. Daca imaginea proiectata inaintea campaniei este de lider autoritar, aceasta nu trebuie schimbata in timpul campaniei cu cea, de exemplu, de bun manager. Imaginea trebuie sa ramana cat mai constanta de-a lungul evoluţiei sale politice.
- Identificarea. Candidatii trebuie sa transmita foarte clar senzatia ca isi identifica sperantele si aspiratiile cu cele ale electoratului. In felul acesta, devine credibil. Un exemplu clasic este imaginea unui lider asemenea electoratului sau proiectata de Ion Iliescu în campania din 1992: Un om dintre noi, ca noi, pentru noi.
In concluzie, candidatii trebuie sa aleaga cu mare atentie imaginea pe care doresc sa o proiecteze. Ei trebuie sa fie recognoscibili atat la nivel de limbaj, cat si de imagine, iar ceea ce spun trebuie sa fie in deplina concordanta cu cine sunt.
Despre autor: Dorina Gutu
Email 
Va puteti abona prin 
RSS
Omul politic are, dupa mine, un grad de libertate amputat, fata de mine, alegatorul: e vorba de apartenenta la grupul politic (unde intervine respectarea unei conduite). Si atunci normal ca ma uit la ce inseamna partidul, ce doctrina are, ce lideri are la un moment dat.
Daca eu, alegatorul, m-am identificat a fi de stanga, nu o sa ma uit la partidele de dreapta. Desi e posibil ca un partid de dreapta sa introduca in Parlament legi care sa ma satisfaca (vezi PNL si marirea punctului de pensie).
Ce vreau eu viitorului din Romania este sa nu mai aud ceva de genul: directorul de la nu stiu ce instituite e de-al nostru, cand de fapt ar trebuie sa aud ca acesta are doua licente, un doctorat si 12 ani experienta in domeniu!
Pozitia pe scara ierarhica a unui partid a ajuns sa fie mai presus de diplome si experienta profesionala.
Sa ne imaginam o cladire cu 100 de etaje: fiecare urca, prin propriile puteri, pana unde poate. Unul ajunge la etajul 43, altul la etajul 78. Si vine unul, se urca in liftul politic (ca in filmele americane, cu lifturi exterioare) si il vezi ca aterizeaza direct la etajul 100. Apoi zice: vedeti, asta e valoarea mea, am ajuns la etajul 100 (ca si cand ar fi o valoare profesionala).
Societatea noastra va fi considerata asezata cand nu vom mai avea oameni catapultati politic fara valoare intrinseca!