Web 2.0 Suicide Machine: Adio, lume virtuală!
Chiar îţi pasă de toate acele persoane din lista ta? se întreabă cei de la Web 2.0 Suicide Machine, un site care te ajută să de debranşezi pentru totdeauna de la reţele sociale în care eşti înscris. Tot ei îţi oferă răspunsul şi anume că nici măcar nu îi cunoşti pe toţi acei oameni care îşi sunt Friends şi că este timpul să faci o schimbare ireversibilă. Este timpul să îţi întâlneşti prietenii reali, vecinii şi să îţi dedici viaţa lumii reale.
Un serviciu de sinucidere la care apelezi pentru a ţi se va pierde orice urmă de pe Facebook sau Twitter. Mii de oameni aşteaptă la coadă să se sinucidă virtual. Într-o lume în care totul se mută online, apar aceşti indivizi dependenţi şi alergici la virtual care aleg offline-ul, deşi sunt preveniţi că este o alegere fără cale de întoarcere. Nu o să îţi mai revezi contul vreodată. Sign out pentru totdeauna şi îţi recapeţi viaţa reală (you get your real life back). În plus, îţi iei adio cu demnitate. Sunt doar câteva dintre promisiunile pe care le găseşti pe site.
De asemenea, ai acces la lista de persoane care au comis până acum sinuciderea şi au trecut în nefiinţă, dar care s-au eliberat datorită acestui serviciu, iar acum se bucură de o fericită existenţă reală. Jan De Jong s-a sinucis pe data de 14 februarie 2010 exact la ora 16:53:35. Ultimele sale cuvinte au fost: Trebuie să oprim virtualul, să nu ne mai invadeze, îi lipseşte substanţa. Alt utilizator hiperalergic, BannArrgh, care obişnuia să se conecteze pe MySpace, s-a sinucis pe data de 3 ianuarie 2010, iar ultimele cuvinte a fost: Aş vrea să păstrez MySpace pentru totdeauna ca parte din trecutul meu.
Să intri pe site-ul sinucigaşilor fericiţi este ca şi când ai face o plimbare sâmbătă dimineaţa prin cimitirul Belu. Vezi morminte frumoase, te bucuri de pomana primită, dar totuşi rămâi cu o imagine macabră despre acel loc. Ei bine, eu nu aş comite-o, parcă nu am chef să mor, parcă îmi este mai bine aşa. Există voci care susţin că dependenţa de Facebook îţi fură viaţa reală şi te îndepărtează de prieteni. Acesta nu este cazul meu, eu le împac bine pe amândouă, şi real şi virtual, şi sunt una dintre acele persoane care are nevoie de evaziune, de virtual, de ficţiune. Există şi acest gen de persoane care, dacă nu au prin apropriere nici o cale spre evaziune, pentru a se elibera de cotidian, ar inventa-o
Nu mă îndoiesc de faptul că Web 2.0 Suicide Machine poate oferi uşurare celor care duc povara lumii virtuale. Sunt liberi să îşi caute fericirea şi liniştea. Dumnezeu 2.0 să îi odihnească în pace!
Sursa foto: infotgv.ro
Despre autor: Catalina Grigorasi
Email 
Va puteti abona prin 
RSS
chestia misto e ca astia de la “Web 2.0 Suicide Machine” par a fi atat de conservatori de parca presedintele lor ar fi joseph de Maistre
,foarte reactionari.Totusi aceste reactii radicale ale internautilor cred ca sunt (totusi) reversibile,internetul poate deveni oricand un refugiu binevenit,consevatorism conservatorism dar “realismul” pare sa fie nemilos iar din cand in cand merita sa mai arunci ochii pe un profil cu poze in care iubita iti zambea.Iar tu Catalina esti atat de social democrata:P (astept confirmarea sau/infirmarea) FELICITARIIII
Eu? Social-democrata? Poate ca sunt 0,89% in modul meu de a gandi si inca nu mi-am dat seama. Mai bine sa realizez mai tarziu decat niciodata. Nebanuite sunt caile mintii.
Iar despre dependenta de “virtual”, stiu ca sunt clinici in America unde te poti interna ca sa te tratezi. Hm…o idee buna pentru cei care cred ca este vorba de o boala. Totusi, se presupune ca dupa ce te tratezi o sa stai departe de Internet ca sa nu fii recidivist. Nu stiu unde te-ai putea angaja ca sa nu te expui la acest drog, poate gunoier… Mie mi se par exagerate aceste abordari. Cum am si afirmat deja, si mie imi place sa ma indepartez de real destul de des, dar nu cred ca ar trebui sa ma tratez.
PS: poate ca ai auzit in autobuz persoane in varsta vorbind despre generatia noastra si dependeta de net, explicand ca suntem “bolnavi”…